Vârsta de pensionare ar putea creşte. Raluca Turcan: „Proiectul va fi adoptat în două săptămâni de Guvern”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că este nevoie de o creştere a numărului de persoane active care să cotizeze la bugetul de asigurări sociale, în condiţiile în care creşte numărul de pensionari şi se constată şi o creştere a ratei şomajului.
Filip Stan
06 apr. 2021, 23:41
Vârsta de pensionare ar putea creşte. Raluca Turcan:

Vârsta de pensionare s-ar putea modifica din nou. Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat marţi seara că în şedinţa de Guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserţie de 1.500 de lei.

„Cifrele pe fond n-arată bine: avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii, avem nişte semnale de creştere a şomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Nu am stat degeaba. În momentul în care văzut această analiză, am venit cu un proiect care, probabil în două săptămâni, va fi adoptat în Guvern şi anume de creştere a vieţii active pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare. Mâine (miercuri, 7 aprilie 2021 – n. r.) în şedinţa de Guvern va fi adoptată o ordonanţă prin care stimulăm părinţii să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, primind un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei pe toată durata cât ar fi beneficiat de concediu pentru creşterea copilului. În perioada următoare va fi încă un set de măsuri active prin care persoane care de află în sisteme de dependenţă faţă de stat (şomaj sau ajutor social) să primească nişte impulsuri să intre în viaţa activă”, a menţionat Turcan.

Pensii 2021. Se prelungeşte sau nu vârsta de pensionare. Avertismentul sindicaliştilor: Legea va genera mai multe disfuncţionalităţi!
Conform datelor ministrului Muncii, la ora actuală, în România, din totalul celor patru milioane de pensionari, peste 200.000 optează să muncească în continuare după momentul ieşirii la pensie.

„Chiar dacă avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără penalizare, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş, 230.000 optează să lucreze după momentul pensionării. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au şi nu ca la un moment în care viaţa activă se încheie şi după aceea beneficiezi de drepturile în urma unei vieţi de muncă. Aici provocarea noastră este, încă din prima secundă, să creştem şi să impulsionăm viaţa activă”, a spus Raluca Turcan.

În altă ordine de idei, oficialul a adăugat că, în ceea ce priveşte piaţa muncii din România, efortul financiar pentru plata şomajului tehnic se ridică la valoarea de 84 de milioane de lei pe lună şi doar în aprilie vor beneficia de acest stimulent aproximativ 55.000 de angajaţi.

„Doar luna aceasta plătim şomajul tehnic pentru aproximativ 55.000 de angajaţi, cu un efort de 84 de milioane de lei pe lună şi, trăgând o linie, din momentul declanşării stării de urgenţă, am salvat aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă prin şomajul tehnic. Acestora li se adaugă şi şomerii indemnizaţi. Schema aceasta este făcută cu cap, în sensul în care noi plătim şomajul tehnic cu obligativitatea să-i menţină în câmpul muncii. Am prelungit plata şomajului tehnic până la finalul lunii august, ceea ce înseamnă că ei vor mai rămâne în câmpul muncii până la finalul acestui an, perioadă în care sperăm ca economia să înceapă să-şi revină, ţinând cont că şi pentru stimularea economiei am avut măsuri de trecere cu bine a stării de urgenţă. Pentru această măsură (şomajul tehnic – n. r.) avem prevăzuţi în buget aproximativ 800 de milioane de lei”, a subliniat Raluca Turcan.

Recalculare pensii. Ministrul Muncii, veşti bune pentru pensionari: „Avem deja 220.000 de dosare evaluate”

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
ANAF, captură de 6 kilograme de aur la o casă de amanet. Reacția-surpriză a patronului: „Acele obiecte vor ajunge înapoi la noi”
Capital.ro
Elena Udrea, mărturii în premieră despre viața după gratii. Cât valorează un deținut. A spus suma exactă în bani
Playtech.ro
Elena Udrea, destăinuiri dureroase din închisoare! 'Eva aproape că a făcut puşcărie odată cu mine, a fost de...
Adevarul
Cămile injectate cu acid hialuronic în buze și cu lifting facial, descalificate la un concurs de frumusețe
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Bârlad, după ce un tren a dat peste el. Victima a fost resuscitată timp de 30 de minute
iamsport.ro
După 32 de ani. Florin Prunea a dezvăluit ce i-a spus Gică Hagi imediat după gafa cu Suedia. Drama pe care a trăit-o fostul mare portar
MediaFlux
Irina Ponta, fiica lui Victor Ponta, întoarsă în România cu un avion comercial. Daciana Sârbu a confirmat: Vă mulțumesc din suflet tuturor
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj