Vasile Bănescu a ignorat apelurile telefonice de la primarul Pandele: „Nu îl pot deranja cvasipermanent pe Patriarh”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a avut o serie de mesaje, în scandalul ”azilurilor groazei”, în care a criticat dur actorii politici și fără să le pomenească numele s-a subînțeles că țintele ar fi Gabriela Firea și Florentin Pandele.
Filip Stan
12 iul. 2023, 23:27
Vasile Bănescu a ignorat apelurile telefonice de la primarul Pandele:

Primarul din Voluntari l-a sunat în mod repetat pe Vasile Bănescu, dar acesta a refuzat să-i răspundă la telefon. „Am primit niște apeluri, chiar după ce am postat prima mea reacție pe Facebook, de la un număr necunoscut. Nu răspund în general la numere necunoscute, dar atunci nici n-am putut. Și am găsit ulterior un mesaj de la acest număr pe WhatsApp în care mi se spunea că e vorba de domnul Pandele, care a încercat să mă sune.

N-am vorbit la telefon. Eu nu l-am sunat înapoi, pentru că nu am ce să vorbesc și am trimis un mesaj în care am spus că textul meu vizează, din punct de vedere creștin, atrocități consumate concret în niște azile de bătrâni pe care le-am văzut la TV. Și am luat atitudine. Și am denunțat răul care se consumă prin intermediul unor persoane. Nu e treaba mea să identific aceste persoane. Acesta a fost mesajul pe care l-am trimis. Și cred că mi s-a trimis o imagine cu un televizor pe care rula Digi24 și unde era titlul: BOR atacă dur, nu mai știu, dacă familia sau pe altcineva”, a spus Vasile Bănescu, la Digi24.

Bănescu: nu îl pot deranja cvasipermanent pe Patriarh
Vasile Bănescu susține că nu a discutat cu Patriarhul Daniel despre ”azilurile groazei”, iar tăcerea acestuia nu i se poate imputa, pentru că Patriarhul nu comunică prin intermediul rețelelor de socializare.

„Eu nu îl pot deranja pe Părintele Patriarh cvasipermanent. Eu nefiind purtătorul de cuvânt al unei entităti politice sau economice, ci a unei entități care e percepută ca instituție în primul rând morală în societate.

Nu i se poate aplica Părintelui Patriarh o tăcere, pentru că Părintele Patriarh nu este persoana, ca niciun alt Patriarh, care să iasă pe Facebook, în spațiul virtual, să scrie personal”.

Primarul Pandele, atac la purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Înveşmântat în straie #rezist, dă sentinţe pe seama dramelor unor bătrâni chinuiţi de nişte netrebnici! / Aruncă piatră după piatră în cea deja crucificată de toate mass-media

Primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele a lansat un atac la adresa purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, despre care afirmă că, înveşmântat în straie #rezist, dă sentinţe pe seama dramelor unor bătrâni chinuiţi de nişte netrebnici!, acuzându-l că o atacă pe soţia sa Gabrila Firea alături de toţi cei care îşi doresc măcar să determine scăderea acesteia în sondaje, dacă nu o pot scoate din politică. ”În cel mai creştin spirit cu putinţă, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acţionează concertat şi neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”, scrie Pandele pe Facebook.

Cum ascundea Ştefan Godei activităţile ilegale din „azilul groazei”. Femeia care l-a reclamat timp de doi ani face dezvăluiri: „Ne-a spus că se mută cu familia, ne-a minţit tot timpul. Noi am banuit”

Reacţia primarului din Voluntari vine după ce, în cea mai recentă postare pe tema centrelor din Ilfov în care bătrâni şi persoane cu dizabilităţi erau supuşi unor tratamente inumane, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a scris: ”Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman, apar la tv, susţin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetăţenesc şi sunt, desigur, „credincioşi”. Exact după chipul şi asemănarea celui care-i inspiră: „tatăl minciunii”, marele denigrator al Domnului în faţa omului, marele sabotor al Binelui, marele scamator care truchează realitatea, rânjind din spatele ei, marele clovn care-l maimuţăreşte pe Dumnezeu, dar care descinde azi elegant, îmbrăcat impecabil, vorbind retoric despre orice, promiţând marea cu sarea şi mierea cu laptele, mimând convingător situarea sa exclusiv în slujba binelui comun, invocându-L oricând ca martor pe însuşi bunul Dumnezeu, neuitând să adauge şi ceea ce a făcut el cândva pentru El. Astfel travestit, diavolul insinuat mereu în paradigma noastră cotidiană, ne convinge că e gata de orice pentru noi. Că va face totul, exact ca pe vremea totalitarismului. Doar să-l girăm, doar să-l „votăm”, doar să-l urmăm”.

În replică, într-o postare intitulată ”Fiecare fariseu pe limba lui piere”, Florentin Pandele afirmă: ”Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acest individ care se crede o „instituţie independentă”, sau mai bine zis „dependentă de altă instituţie”, şi-a descoperit de câteva zile şi vocaţia de instanţă morală, de la înălţimea căreia, înveşmântat în straie #rezist, dă sentinţe în societate pe seama dramelor unor bătrâni chinuiţi de nişte netrebnici!”.

El comentează ironic că, la prima vedere, ai putea zice că ”s-a trezit cetăţeanul vigilent şi revoltat din el, care săracul nu mai are somn de câteva zile din cauza nenorocirilor prezentate de întreaga presă scrisă, vorbita şi vizualizata din România”.

Gabriela Firea aruncă bomba în scandalul azilelor ororilor! „Sora mea nu a condus vreodată un serviciu social care avea atribuţii în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor”
”În cel mai creştin spirit cu putinţă, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acţionează concertat şi neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”. Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviinţare, şi în mod clar cu sprijin şi inspiraţie din alte instituţii, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului aşa-zis progresist, astfel că nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia şi altor cauze, împotriva familiei tradiţionale, a propriei credinţe şi, de ce nu?, împotriva Patriarhului”, afirmă Pandele.
El invocă, în finalul postării, şi două proverbe.
„Cine sapa groapa altuia, cade singur în ea”! Probabil că justiţiarul-trompetă îşi doreşte ca actualul primar general să mai stea cel puţin încă un mandat, convins fiind că acesta va „deturna” fondurile de la ONG-urile hashtag-iste către B.O.R. (ce glumă bună, nu?)”, scrie soţul Gabrielei Firea.
Cel de-al doilea proverb este „Nu mor caii când vor câinii”.
”Doamne, iartă-mă, dacă am căzut în păcat!”m este formula cu care îşi încheie Pandele textul postat pe Facebook.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
NU se mai eliberează buletin vechi. Decizia MAI pentru românii care schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Electrocasnicele care reduc consumul de energie: ce trebuie să știi despre eticheta energetică
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări