Vasile Blaga a fost REVOCAT. Crin Antonescu este NOUL PREŞEDINTE al Senatului

Vasile Blaga a fost dat jos de la şefia Senatului. Senatorii au decis marţi, în şedinţă extraordinară, revocarea lui  Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului, cu 70 de voturi "pentru" şi o abţinere. Senatorii PDL nu au participat la şedinţă. În schimb, reprezentanţii UDMR şi ai UNPR au votat în favoarea debarcării democrat-liberalului.  Crin Antonescu a fost ales PREŞEDINTE AL SENATULUI şi devine al doilea om în stat. În cazul în care preşedintele Traian Băsescu va fi suspendat, Antonescu va asigura interimatul.
Romania TV
03 iul. 2012, 11:37
Vasile Blaga a fost REVOCAT. Crin Antonescu este NOUL PREŞEDINTE al Senatului

UPDATE 18.45 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului Vasile Blaga a fost realizată în mod ilegal. „Cred şi sper că nu pentru mult timp, pentru că această înlocuire nu s-a făcut într-un mod legal, s-au încălcat absolut toate procedurile, las la o parte procedurile reglamentare, dar în primul rând procedurile constituţionale, aşa încât evident avem colegii noştri la Senat care vor contesta această hotărâre şi sperăm ca să existe o decizie a Curţii Constituţionale cât mai repede, care să aşeze lucrurile în graniţele lor constituţionale”, a spus Anastase.

UPDATE 18.03 Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului, cu 73 de voturi „pentru”. Un vot a fost anulat. Urmează o şedinţă a Biroului Permanent al Senatului.

CITEŞTE ŞI Blaga a contestat la CCR revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului

UPDATE 18.02 Procedura de vot a noului preşedinte al Senatului s-a încheiat.

UPDATE 17. 49 USL îl propune pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al Senatului. UDMR nu a făcut nici o propunere. A început votarea noului preşedinte al Senatului. Votul este secret, cu buletine de vot.

UPDATE 17.45 Se formează comisia pentru numărarea voturilor în vederea alegerii unui nou preşedinte al Senatului.

UPDATE 17.43: Senatul a decis revocarea lui Vasile Blaga cu 70 de voturi „pentru” şi o abţinere. UDMR şi UNPR au votat pentru revocarea lui Blaga.

UPDATE 17.36: Pereş primeşte 5 minute să-şi expună punctul de vedere. „Vă mulţumesc pentru ultimele cinci minute de democraţie”. După expirarea minutelor, Chelaru îi cere să se încheie. Pereş îl acuză că aplică „pumnul în gură”. 

UPDATE 17.35 Gyorgy Frunda: „Este trist. Nu-mi amintesc ca vreodată unui senator să-i fi fost tăiat microfonul. (…) Supuneţi la vot un timp rezonabil în care dl. Pereş să îşi spună punctul de vedere şi apoi să trecem la vot”.

UPDATE 17.30 Democrat-liberalul Alexandru Pereş, singurul senator PDL prezent la lucrări, ia cuvântul de la tribună şi acuză ilegalitatea şedinţei pentru revocarea lui Blaga. Pereş i-a spus lui Chelaru că este „un preşedinte ilegal” şi a făcut o analogie între ceea ce se întâmplă acum în Senat şi executarea mareşalului Ion Antonescu. „Crin Antonescu, sub regimul Ponta şi USL, cere executarea instuţiilor democratice ale României”. Chelaru i-a tăiat microfonul.

UPDATE 17.26: Senatorul PSD Toni Greblă prezintă propunerea de revocare a lui Blaga. „Este necesară revocarea lui Vasile Blaga”, din cauza lipsei de imparţialitate.

UPDATE 17.25 Senatorii au aprobat ordinea de zi: 69 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

UPDATE 17.20 Începe şedinţa în care se discută revocarea lui Vasile Blaga. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele social-democrat Ion Chelaru. Potrivit acestuia, sunt prezenţi 71 de senatori, iar cvorumul legal este îndeplinit. Blaga nu poate conduce şedinţa din cauza solicitării de revocare aflată pe ordinea de zi. Senatorii PDL nu sunt prezenţi, cu excepţia lui Alexandru Pereş.

UPDATE 17.00 Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, şi alţi senatori democrat-liberali s-au reunit, la ora transmiterii acestei ştiri, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, transmite Mediafax. Printre democrat-liberalii care au sosit împreună cu Blaga la biroul Robertei Anastase se află Alexandru Pereş şi Traian Igaş. În câteva minute, ar urma să înceapă şedinţa în care se va supune la vot revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului. Blaga a încercat să evite această sesiune şi nu o recunoaşte, spunând că nu este legală, şi, prin urmare, nu va participa la sesiunea extraordinară. Senatorii USL vor supune la vot revocarea lui Blaga, după ce l-au nominalizat deja pe Crin Antonescu pentru preşedinţia Senatului.

UPDATE 16.55 Prima şedinţă de sesiune extraordinară de la Senat a fost suspendată. De la ora 17.00, este programată şedinţa în care se discută revocarea lui Vasile Blaga.

UPDATE 16.50. Senatorii sunt întruniţi, la această oră, într-o primă şedinţă extraodinară, care a fost convocată la ora 16.00, pentru dezbaterea unor restanţe legislative. USL-iştii au cerut însă supendarea şedinţei, pe motiv că, la ora 17.00, potrivit Monitorului Oficial, începe o a doua şedinţă extraordinară a Senatului. În cadrul acesteia, se va discuta revocarea lui Vasile Blaga.

Biroul Permanent al Senatului a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a acestei camere la ora 17.00, pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi alegerea unei noi persoane.

Biroul Permanent s-a întrunit în absenţa preşedintelui Senatului, Vasile Blaga. Au fost prezenţi la şedinţă 7 din cei 11 membri ai Biroului şi, potrivit lui Ioan Chelaru (PSD), aceştia au votat în unanimitate convocarea sesiunii extraordinare. Au fost prezenţi doar reprezentanţi ai USL şi liderul de grup de la UDMR.

Chelaru a mai spus că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a Senatului a fost deja trimisă la Monitorul Oficial, pentru publicare. Totodată, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a susţinut că solicitarea de revocare a lui Blaga nu a intrat şi nu va intra în atenţia Comisiei juridice.

În schimb, preşedintele Vasile Blaga a afirmat că întrunirea nu a avut temei regulamentar. „Numai eu puteam convoca Biroului Permanent, nu ei„, a spus preşedintele Senatului.

Vasile Blaga a mai susţinut că demersul USL este o lovitură de stat şi că o astfel de decizie va fi atacată la Curtea Constituţională. El le-a cerut parlamentarilor PDL să fie prezenţi la şedinţele de plen pe aceste teme şi să voteze împotrivă susţinându-şi punctele de vedere.

Se repetă acelaşi clişeu zi de zi – confiscarea instituţiilor statului. Practic este vorba de o lovitură de stat„, a afirmat Blaga.

Reprezentanţii PSD şi PNL susţin în cererea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, că acesta nu ar fi dovedit imparţialitatea la care era obligat, având o acţiune discreţionară, dar şi faptul că acesta nu mai beneficiază de sprijinul majorităţii senatorilor.USL invocă în adresa prin care cere revocarea lui Blaga deciziile Curţii Constituţionale din 1992 până în prezent prin care s-a „statuat că preşedintele Senatului, în exercitarea funcţiei, trebuie să fie neutru din punct de vedere politic, întrucât acesta nu poate reprezenta poziţia politică şi interesele unui partid politic, ci reprezintă Senatul în integralitatea sa”.

„De asemenea, prin aceeaşi jurisprudenţă, Curtea Constituţională consideră că statutul preşedintelui Senatului, distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului Permanent, implică un plus de exigenţă în ceea ce priveşte actele care privesc acest statut, iar posibilitatea unui partid politic de a dispune în mod exclusiv, şi în orice condiţii, cu privire la această instituţie, pe tot parcursul mandatului unei Camere a Parlamentului nu este compatibilă cu această exigenţă”, mai susţin reprezentanţii USL în document.

„Faţă de aceste considerente, majoritatea senatorilor opinează că, datorită contextului actual, preşedintele Senatului, domnul senator Vasile Blaga, a abdicat de la acest rol constituţional, utilizând instituţia preşedintelui Senatului în scopul realizării exclusive a obiectivelor impuse de partidul politic din care face parte”, se mai precizează în document.

„Lipsa susţinerii de către o majoritate în Senat a determinat o acţiune discreţionară din partea acestuia. În acest context, considerăm că încetarea exercitării funcţiei de preşedinte al Senatului de către domnul senator Vasile Blaga este o consecinţă juridică a unor negocieri politice, compuneri şi recompuneri de forţe politice”, se mai arată în solicirarea de revocare din funcţie depusă de USL.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Cine e Bogdan Petre, avocatul lui Călin Georgescu acuzat de abuz sexual asupra unei fete de 15 ani
Capital.ro
S-a stins cea mai iubită și apreciată actriță ale scenei și filmului românesc. O țară întreagă o plânge. Nu va fi uitată
Playtech.ro
Vin furtunile în Bucureşti, temperaturile scad dramatic! De când începe nebunia în ţară
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. O actriță celebră a murit
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Cutremur în această dimineață în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Dezvăluire despre anularea alegerilor din 2024. Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. S-a implicat din umbră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Doliu în teatrul românesc. O îndrăgită actriță a încetat din viață
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
PORR nu încetinește ritmul pe Autostrada Sibiu – Pitești! Imaginile din șantier te vor surprinde (VIDEO)