Vasile Dîncu, către viitorii militari: România are corupţie, uneori o să vedeţi că, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot să ţi-o ia în faţă idioţii

"România nu este perfectă, România are corupţie, uneori o să vedeţi că nu funcţionează meritocraţia, uneori o să vedeţi că, chiar de-ai fi cu stea în frunte pot să ţi-o ia în faţă idioţii", le-a spus Vasile Dîncu, vineri, elevilor de la Colegiul Militar Breaza.
Alina Costache
03 iun. 2022, 17:41
Vasile Dîncu, către viitorii militari: România are corupţie, uneori o să vedeţi că, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot să ţi-o ia în faţă idioţii

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, le-a spus elevilor, la ceremonia de organizată vineri cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, că „România nu este perfectă, România are corupţie, uneori o să vedeţi că nu funcţionează meritocraţia, uneori o să vedeţi că, aşa cum spune şi Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte pot să ţi-o ia în faţă idioţii”, el transmiţându-le copiilor că ei pot schimba România, potrivit news.ro.

„Cea mai mare valoare pe care voi, copiii, adolescenţii de astăzi o aveţi faţă de noi, ceilalţi, este visul, este visul de a deveni ceva, cineva. Viaţa este complicată şi nu face cadouri. Să nu credeţi că visul se poate îndeplini automat, să nu credeţi că visul de poate îndeplini fără muncă şi fără jertfă, cum spunea poetul nostru naţional. Este nevoie de implicare, uneori de sudoare, alteori este nevoie de sânge pentru asta. De aceea vă îndemn să fiţi atenţi la visul vostru, să încercaţi să vă protejaţi visul, nu-l lăsaţi deoparte! Aduceţi-vă aminte în fiecare zi de  visul pe care-l aveţi şi cultivaţi-l aşa cum cultivăm o floare. Dacă nu o uzi, se usucă, aşa se întâmplă şi cu visele. Ştiu că printre voi există şi un cântec care a devenit un fel de lozincă şi care spune că ”nu ne-am născut la locul potrivit”. Dragii mei, România nu este perfectă, România are corupţie, uneori o să vedeţi că nu funcţionează meritocraţia, uneori o să vedeţi că, aşa cum spune şi Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte pot să ţi-o ia în faţă idioţii. Dar este locul cel mai potrivit pe care trebuie să-l schimbaţi, este locul cel mai potrivit să vă aduceţi contribuţia ca în fiecare zi să fie România diferită. România viitorului este a voastră, România viitorului trebuie să v-o construiţi, până la urmă, singuri”, le-a spus Dîncu elevilor.

Citeşte şi: Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: „Rusia are planuri legate de Odesa”. Ce face, de fapt, armata lui Putin pe fostul teritoriu românesc, Insula Șerpilor

În calitate de ministru al Apărării Naţionale, Vasile Dîncu a promis că va fi mereu ”un partener de dialog şi un sprijin”.

„Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir este etalon pentru Armata României, generaţii întregi de lideri militari absolvindu-l. acum este rândul dvs. de a duce mai departe această emblemă. Nu este uşor, dar disciplina şi programele studiilor sunt ingredientele cele mai importante ale unei cariere militare de excepţie. Şi încă un argument: de-a lungul existenţei, Colegiul a dat ţării circa 13.500 de absolvenţi a căror reuşită confirmă şi consolidează valoarea acestui aşezământ militar de învăţământ, cultură şi educaţie. Apreciez faptul că echipa Colegiului, alături de corpul profesoral, a pus o amprentă proprie, originală, fie că vorbim de aspecte organizatorice, de programe de educaţie sau de programe vocaţionale. (…)

Colegiul Dimitrie Cantemir are un portofoliu impresionant de participări la competiţii naţionale şi la performanţe notabile în programul Erasmus, precum şi în parteneriate internaţionale. Vă felicit pe toţi pentru această performanţă, ştiu că este o performanţă de echipă, nimic nu se poate face când eşti singur, nicio performanţă serioasă nu se poate obţine decât în echipă.

Citeşte şi: Redevine armata obligatorie în România? Proiectul de lege pregătit de ministrul Apărării. Vasile Dîncu: „Vor fi foarte mulți cei care vor vrea, mai ales că vor fi plătiți”

Ca ministru al Apărării m-a preocupat din prima mea zi de mandat ceea ce sistemul militar educaţional poate oferi societăţii noastre şi sunt mândru că tot mai  mulţi elevi aleg cariera militară. Sunt în contact permanent cu comandanţii sistemului militar de învăţământ pentru a găsi soluţii adaptate mediului educaţional care se află într-o permanentă schimbare, aşa cum se schimbă şi societatea în fiecare clipă, zi de zi, an de an”, a mai spus Vasile Dîncu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Jaqueline Mocanu s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de colectivul spitalului
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte