Veste bună de vineri seară, s-au găsit bani de salarii. Leafa va intra pe card abia săptămâna viitoare

Ministrul Energiei anunţă că au fost alocaţi bani pentru plata salariilor restante a 2.200 de mineri din Valea Jiului: Nu mi se pare corect ca oameni plătiţi să-şi facă treaba în conducerea companiei să ne informeze de problemă pe ultima sută de metri.
Viorel Dobran
22 aug. 2025, 17:47
Veste bună de vineri seară, s-au găsit bani de salarii. Leafa va intra pe card abia săptămâna viitoare

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, vineri, că au fost alocaţi bani, în regim de urgenţă, pentru salarii, vizaţi fiind peste 2200 de mineri.  Ivan spune că a aflat în urmă cu două zile despre „situaţia complicată” de la Complexul Energetic Valea Jiului şi că a „creat cadrul legal” în acest sens. „E o situaţie care nu-mi place absolut deloc, nu mi se pare corect ca oameni plătiţi să-şi facă treaba în conducerea companiei să nu facă acest lucru la timp şi să ne informeze doar pe ultima sută de metri, când există o problemă reală, să venim şi să îi salvăm”, a afirmat ministrul Energiei.

Numărul angajaților din primării va fi proporțional cu numărul de locuitori. 75% dintre primării au nevoie de bani de la Guvern pentru a plăti salariile angajaților DOCUMENT

„În urmă cu două zile am aflat de situaţia foarte complicată de la Complexul Energetic Valea Jiului, în care 2.200 de oameni, care şi aşa lucrează în condiţii foarte grele, care îşi pun viaţa în pericol de fiecare dată când intră în subteran, nu şi-au primit salariile la timp. Am făcut în cel mai scurt timp, în 24 de ore, o ordonanţă de guvern prin care, împreună cu ministrul Finanţelor şi cu alţi colegi miniştri, cu premierul României, am adoptat acest pachet şi am creat cadrul legal”, a afirmat, vineri, într-un mesaj pe o reţea de socializare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Facturi DUBLE la energie, după scumpiri, indiferent dacă eşti la PPC, Hidroelectrica sau Electrica. Verificaţi mailul şi cutia poştală!

Demnitarul a spus că în cursul zilei a emis şi un ordin de ministru prin care se pot aloca 50 de milioane de lei, în prima etapă, pentru a plăti în cel mai scurt timp posibil salariile oamenilor care „au muncit în condiţii foarte grele şi care au nevoie să fie plătiţi la timp”.

E o situaţie care nu-mi place absolut deloc, nu mi se pare corect ca oameni plătiţi să-şi facă treaba în conducerea companiei să nu facă acest lucru la timp şi să ne informeze doar pe ultima sută de metri, când există o problemă reală, să venim şi să îi salvăm în continuare. Am făcut-o pentru oameni, oameni care chiar au nevoie de aceşti bani şi în cel mai scurt timp vor fi vreaţi banii către o companie şi vor putea să fie făcute plăţi”, a încheiat ministrul Energiei.

Se dau salarii, dar şi plăţi compensatorii

Conform unui comunicat transmis de Guvern, suplimentarea va permite finanțarea lucrărilor de punere în siguranță a lucrărilor din subteran, precum și plata drepturilor salariale și a plăților compensatorii pentru angajații afectați.

”Prin asigurarea sursei de finanțare se asigură continuitatea activităților prevăzute în Planul de închidere, menținerea unui număr semnificativ de locuri de muncă, eliminarea riscurilor de autoaprindere și de emanații necontrolate de gaze de mină, precum și respectarea termenelor stabilite pentru închiderea exploatărilor miniere necompetitive, în conformitate cu angajamentele de decarbonizare ale României”, precizează Executivul.

Astfel, resursele financiare vor fi alocate Societății Complexul Energetic ”Valea Jiului” S.A., pentru realizarea lucrărilor de punere în siguranță, închidere și ecologizare până la data de 31 decembrie 2026 la exploatările miniere Lupeni și Lonea, respectiv până la data de 31 decembrie 2032 la exploatările miniere Livezeni și Vulcan.

Valoarea totală autorizată de Comisia Europeană este de 3.930.222.000 de lei (granturi), pentru perioada T4 2023 – 31.12.2032, iar valoarea maximă autorizată la nivel național (Ministerul Energiei) este de 3.153.971.000 de lei, pentru perioada 2025 – 31.12.2032.

Suma aprobată pentru anul 2025 este de 606.782.000 lei, structurată astfel:
* 7.821.000 lei – plăți compensatorii angajați;
* 208.000 lei – reconversie profesională;
* 514.021.000 lei – lucrări siguranță în subteran;
* 46.905.000 lei – reabilitare foste exploatări miniere;
* 37.827.000 lei – recultivare soluri.

Ajutorul se va acorda etapizat, prin hotărâre de Guvern, sumele fiind alocate lunar de Ministerul Energiei pe baza deconturilor transmise.

Salariile minerilor și energeticienilor din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au întârziat miercuri, fapt care a generat o stare de nemulțumire în rândurile angajaților companiei.

”Conducerea CEVJ a notificat miercuri dimineață Sindicatul Muntele că nu se acordă salariile angajaților, conform CCM în vigoare, în data de 20 august. Facem un apel atât domnului ministru al Energiei, cât și domnului premier să găsească soluții cât mai rapide pentru rezolvarea situației”, afirma președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.

Liderul sindical susținea, într-o declarație acordată AGERPRES, că actuala conducere a CEVJ ar fi trebuit să insiste în ultimele două săptămâni la Ministerul Energiei pentru apariția și aprobarea în Guvern a unui act normativ prin care fondul de salarii ar fi putut fi asigurat la timp.

În replică, directorul general al CEVJ, Eduard Mija, a arătat că întârzierea a fost cauzată de faptul că între Ministerul Mediului și Ministerul Energiei au fost necesare o serie de precizări legale necesare deblocării unei sume de 270 milioane lei către companie, bani proveniți din certificatele de CO2.

În cadrul CEVJ își desfășoară activitatea circa 2.400 de angajați – mineri și energeticieni, de la minele Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și de la termocentrala Paroșeni.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali a pus ochii pe vedeta Universității Craiova! Dialog spumos în direct cu Sorin Cârțu: „L-aș lua” / „Acum vrea și ăsta la FCSB”
Capital.ro
Doliu în fotbal. S-a stins un mare jucător: Suntem îndurerați. Era un erou al fotbalului venerat
Playtech.ro
Indemnizaţie handicap 2026. Sumele primite de românii cu probleme medicale cresc anul acesta
Adevarul
Harta noilor drumuri expres așteptate în România. Doar două șosele rapide pot fi inaugurate până în 2027
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
Finanțare de 200.000 de euro pentru români! Cine poate primi banii
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend