Veste bună pentru români. Se aplică de la 1 iulie

CFR Călători anunță că, de la 1 iulie, va repune în circulație progresiv trenurile internaționale. Cursele fuseseră suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.
Romania TV
24 iun. 2020, 14:44
Veste bună pentru români. Se aplică de la 1 iulie

STARE DE ALERTĂ. Potrivit unui comunicat al companiei de transport feroviar, în urma negocierilor purtate cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria, se va relua circulația prin frontierele feroviare Curtici-Lokoshaza și Episcopia Bihor-Biharkerestesz.

Vor fi puse în circulație trenuri internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord spre Budapesta și Viena.

În urma acordului primit din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, vor fi repuse în circulație, din data de 6 iulie, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord-Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

Vom reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor, a informat CFR Călători.

Compania reamintește că în trenuri masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Gică Hagi, „cadou” de 150.000 de euro pentru formația din SuperLiga. Clauza secretă a „tricolorului”
Capital.ro
Casa e a ta, dar există un detaliu care îți poate schimba impozitul. Ce verifică autoritățile
Playtech.ro
Când trebuie să ai banii în cont pentru rata la bancă. Ce se întâmplă dacă scadența pică sâmbătă sau duminică
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte