Veşti bune de la Guvern. Recenzorii vor primi banii pentru chestionarele efectuate

Recenzorii care au participat la recensământul de anul acesta îşi vor primi, în sfârşit, banii. Guvernul a aprobat sumele necesare pentru plata celor implicaţi în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor.
Filip Stan
21 sept. 2022, 15:03
Veşti bune de la Guvern. Recenzorii vor primi banii pentru chestionarele efectuate

Veşti bune de la Guvern. Guvernul a aprobat sumele necesare pentru plata celor aproximativ 20.000 de recenzori implicaţi în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor realizat în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Guvernul a adoptat astăzi hotărârea prin care sunt repartizate sumele necesare pentru a plăti cei aproximativ 20.000 de cetăţeni care s-au implicat în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor. Potrivit primelor evaluări, este vorba de o economie de cel puţin 30 de milioane de lei faţă de fondurile estimate iniţial, această sumă urmând să fie distribuită celor care au contribuit şi merită mulţumiri în acest sens pentru realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor”, a declarat Cărbunaru.

Veşti bune de la Guvern. Recenzorii îşi vor primi, în sfârşit, banii

Citeşte şi Recensământ „măsluit” în mai multe localităţi din România. Explicaţia autorităţilor locale este incredibilă

Chiar dacă recenzorii au completat chestionare încă din luna martie, ei nu au fost plătiți încă. Potrivit Hotărârii de Guvern, suma totală pentru efectuarea plăților este în cuantum de 162.423.000 lei

Recenzorii sunt plătiţi cu 7 lei/chestionar, în cazul chestionarelor pentru recenzarea locuinţei, respectiv cu 3,5 lei în cazul chestionarelor de locuinţă.

Reamintim că până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel național aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4 % din populația rezidentă țintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Participarea la recenzare a fost obligatorie, iar cei care au refuzat sau ignorat procesul de recenzare se pot trezi cu amenzi usturătoare.

Cea mai mică amendă în acest caz este 1.000 de lei, iar amenda maximă este de 3.000 de lei.

Şeful INS anunţă că populaţia României a scăzut de la 20,12 milioane, cât era la recensământul din 2011, la 19 milioane de locuitori.

”Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică. Am observat o tendință: orașele reședință de județ își reduc populația și crește populația din localitățile limitrofe.

600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva”, a spus Tudorel Andrei, preşedintele INS, la Realitatea.

Citeşte şi Primele amenzi pentru cei care au refuzat să participe la recensământ 2022. Sancţiunile ajung până la 3.000 lei

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Ce va face Reghecampf la FCSB după criticile lui Gigi Becali? „Bă, patroane, dacă tu spui așa…”
Capital.ro
Mașinile cumpărate pe firmă rămân supuse unor reguli fiscale stricte. Ce se schimbă pentru deducerea TVA
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România