Vești proaste pentru samsari: ANAF și RAR au luat în vizor „combinatorii” de mașini SH, aduse din străinătate

Vești proaste pentru samsarii de mașini second-hand, aduse din străinătate. ANAF a încheiat un acord cu RAR, ce promite să pună probleme cetățenilor români obișnuiți cu „combinațiile". 
Filip Stan
27 iul. 2022, 13:38
Vești proaste pentru samsari: ANAF și RAR au luat în vizor „combinatorii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Registrul Auto Român (RAR) s-au înțeles, în baza unui protocol, pentru furnizarea datelor despre persoanele fizice și juridice care cumpără mașini din Uniunea Europeană (UE).

Transferul de date este impus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 120/2021, intrată în vigoare din octombrie 2021. Astfel, Guvernul își propune prevenirea fraudelor cu TVA.

Protocolul a fost pus în aplicare abia zece luni mai târziu, din 25 iulie 2022, potrivit RAR.

„Începând cu data de 25 iulie 2022, RAR aplică prevederile OUG 120/2021, în baza căreia a fost elaborat protocolul încheiat cu ANAF, pentru autovehiculele utilizate care provin din state membre UE și pentru care se solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării în România. Astfel, RAR eliberează CIV doar achizitorului intracomunitar, adică persoanei fizice sau juridice care a dobândit autovehiculul dintr-o țară membră UE și care este menționată în documentele de achiziție.

Pe lângă certificatul de înmatriculare, achizitorul intracomunitar (sau împuternicitul legal al acestuia) va trebui să prezinte și documentele de achiziție intracomunitară (de exemplu, factură sau contract de vânzare-cumpărare). Reprezentanții RAR se asigură că solicitantul activității este fie achizitorul intracomunitar, fie împuternicitul acestuia”, a transmis Registrul Auto.

 

Anunț nefericit pentru samsarii de mașini. ANAF, cu ochii pe românii cu „combinații”

 

Persoana fizică sau juridică ce cumpără mașini la mâna a doua din UE trebuie să se prezinte la RAR pentru formalități, inclusiv pentru a obține CIV, se arată în ordonanță.

De asemenea, în baza protocolului, RAR transmite la ANAF, înainte să elibereze cărțile de identitate, toate documentele pe care le primește de la persoanele care cumpără mașini second hand din UE. În baza procedurii, ANAF poate bloca timp de cinci zile eliberarea CIV.

„În situația în care, după introducerea datelor, ANAF decide suspendarea eliberării CIV, sistemul informatic semnalizează blocarea, iar emiterea CIV va fi posibilă doar după perioada de suspendare impusă de ANAF.

Solicitantul activității va fi informat de reprezentantul RAR că pentru autovehiculul respectiv eliberarea cărţii de identitate a fost suspendată pe o perioadă de maximum cinci zile la solicitarea motivată a ANAF, iar pentru mai multe informații poate fi contactată această autoritate”, a mai punctat RAR.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Gigi Becali aruncă în aer fotbalul românesc, cu o zi înainte de alegerile FRF: „Răzvan Burleanu e în pericol 500%”. Cum va vota FCSB: „Mergem la TAS!”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Ilan Laufer, acroșat de o șoferiță în Capitală! Fostul ministru se afla pe o trotinetă împreună cu gemenii săi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Decebal Rădulescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ce latifundiarul a spus că vrea să trăiască o zi mai mult decât el
MediaFlux
Se rupe coaliția de guvernare?! Anunțul venit din PNL
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj