Viaţa dă brânci de cele mai multe ori oamenilor care nu merită. Cum a ajuns o bătrână de 70 de ani în cort în pragul iernii

Maria Mihalache a fost dată afară dintr-o locuință unde stătea de ani zile, ce-i drept casa nu îi aparținea. În urmă cu trei săptămâni, bătrâna a primit vestea de la proprietari că trebuie să plece, iar fără niciun adăpost și neștiind ce să facă a luat drumul ulițelor din sat.
Romania TV
10 nov. 2020, 09:08
Viaţa dă brânci de cele mai multe ori oamenilor care nu merită. Cum a ajuns o bătrână de 70 de ani în cort în pragul iernii

La marginea satului Sâmbotin, femeia și-a găsit locul unde să doarmă și să mănânce, dar nu într-o casă, ci în aer liber. Localnicii s-au îndurat de bătrânică și i-au dus un mic cort unde să poată locui. Temperaturile au scăzut, iar pe timpul nopții este extrem de frig. Un localnic spune că o vedea când venea de la pescuit stând în fața cortului, înconjurată de câini și pisici, încălzindu-se la focul pe care-l făcea.

Strigăt de ajutor pentru doi copii orfani care locuiesc într-o casă de chirpici

”O vedeam tot timpul cum stătea în lângă foc cu pisicile și câinii. Îmi era milă de ea, îi mai aduceam mâncare. Noaptea nu dormea, probabil de frig și de frică, o vedeam ziua când era soare, dormea pe un covor întins pe iarbă. Știu că nu este de pe aici, iar proprietarii locuinței au dat-o afară din casă. Oamenii i-au adus și câteva lemne, tot de milă. Nu are pensie, făcea câteva mături și din banii aia își cumpăra pâine și ce mai avea nevoie”,  a spus un localnic.

Noul primar al localității, Gabriel Deteșan, spune că a mers de foarte multe ori la femeie să îi ducă mâncare și a vrut să o ia la el acasă să se spele și să doarmă. Primarul susține că bătrâna a refuzat ajutorul de fiecare dată.

”Eu am fost aseară la ora 12:00 să îi duc sarmale și ceai. Am mers cu ideea să o pot lua acasă să se spele și să doarmă, dar nu a vrut să vină de mine, i-am dus ce am avut și eu pe acasă. Eu i-am găsit o locuință la fostul CAP la noi în localitate, nu sunt condiții extraordinare, dar se poate locui. Eu îmi dau interesul pentru oameni, știu că are domiciliul la Rovinari și am vorbit și domnul primar de acolo să rezolvăm problema. Trebuie să o ajutăm, eu am fost de foarte multe ori la femeie, dar mi-a refuzat ajutorul. A venit și salvarea să meargă la spital, tocmai pentru a i se face anumite analize, dar nici la spital nu a vrut să meargă. Vreau să îi pot procura și un dosar de ajutor, să aibă un venit ceva, chiar dacă nu are domiciliu aici”, a spus primarul Deteșan.

Când va fi externată, bătrânica va fi dusă în clădirea fostului CAP, acolo unde va putea să doarmă sub un acoperiș. Din spusele oamenilor, femeia  nu a fost căsătorită niciodată, dar are o fiică care este plecată peste hotare și că nu mai știe nimic de ea, scrie Pandurul. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT