Vicepremierul Tanczos Barna susține că, după terminarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, statul va trebui să continue reforma începută, precum și că primul aspect asupra căruia coaliția de guvernare va trebui să se concentreze este bugetul.
Tanczos Barna susține că cel mai mare risc pentru anul 2026 este ca banii de investiții să fie mâncați de sistemul politic care consumă prea multe resurse.
„Primul proiect care ar trebui urgentat de coaliție după 8 decembrie? Bugetul, fără doar și poate. Bugetul anului 2026 nu o să mai aibă, din păcate, acele elemente care ar fi generat imediat reduceri suplimentare de costuri și alte structuri instituționale, pentru că reformele au fost amânate și nu avem nici reforma administrației locale, nici la administrația centrală. Și până în ianuarie, nici nu se pot implementa aceste lucruri. De aceea spun că cea mai proapstă decizie este să nu luăm nicio decizie.
Se poate merge în paralel și cu aceste reforme, și cu bugetul pe anul 2026, pornim anul în coordonatele pe care le avem, acum nu mai putem face mare lucru, din păcate, iar până în martie avem toate șansele să venim cu alte soluții și reforme care au fost dezbătute, aduse foaret aproape de punctul de decizie. Dar fără o altă structură a acestui sistem statal, fără o altă structură mai suplă, mai ieftină și cel puțin la fel de eficientă, nu vom reuși să alocăm suficienți bani pentru investiții. Acesta este cel mai mare risc pentru anul 2026, ca banii de investiții să fie, practic, mâncați de un sistem stufos, prea greoi, prea mare, care consumă prea multe resurse.”, a transmis Tanczos Barna.
Vicepremierul este de părere că există companii de stat foarte performante dar și unele falimentare, care vor trebui închise. Cu toate acestea, există câteva excepții de companii strategice care vor trebui reformate deși sunt pe pierdere sau nu fac foarte mult profit, precum Romarm, CFR Marfă sau CFR Călători.
„Cea mai mare greșeală este să pui în aceeași oală toate companiile de stat. Avem două extreme: sunt companiile falimentare, care au datorii istorice și și care nu se vor vindeca niciodată și ele vor trebui închise în cel mai scurt timp posibil și avem, la extrema cealaltă, extrema bună, Hidroelectrica care a reușit să intre pe piața distribuției de energie electrică, care a plătit miliarde de lei dividende, a plătit zeci de miliarde de lei impozite, taxe lunar la bugetul de stat, etc.
Sunt companii care își pot reveni în urma schimbărilor de situație și de piață, companiile de armament, cele din jurul Romarm sau cele care pot intra pe piața de produse militare. Și în domeniul electricității, domeniul gazului, sunt companii de stat eficiente, care fac profit. Companiile care trag în jos trebuie extirpate, închise, fără nicio remușcare, eliminate din peisajul economic.
CFR Marfă a fost un mamut care nu a făcut față provocărilor pieței și a pierdut foarte multă cotă de piață. Nu cred că este o soluție închiderea. Compania este una strategică, eu cred că se poate consolida situația unei noi companii, pentru că s-a creat o nouă companie care a preluat activele din CFR, s-a curățat acea companie de datorii și statul a investit într-o nouă companie care ar trebui să preia și piața, nu doar activele. Depinde de oameni. E o nouă companie de transport marfă, care operează pe piață. Se cheamă Carpatica.
La CFR Călători e aceeași situație. Nu putem doar să tăiem cheltuieli, pentru că, la un moment dat, nu mai poți să faci mai mult pe partea de cheltuieli. Profitul este dat de venituri minus cheltuieli. Când nu mai poți să reduci cheltuielile, trebuie să găsești soluții să crești veniturile, să prestezi servicii mai bune, să ai o atitudine mai bună față de clienți, să oferi rute mai profitabile, să nu pierzi rute în fața privaților. Statul nu trebuie să aibă o atitudine prea permisivă, defavorizatoare pentru companai de stat. Asta s-a întâmplat la CFR Marfă acum 20 de ani, se întâmplă de foarte mult timp și în cazul CFR Călători. Deci compania trebuie susținută.”, mai arată Tanczos Barna.