Vicepreşedintele ANRE, reţinut în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Eugen Georgescu, a fost reţinut, miercuri, în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei. Procurorii vor propune magistraţilor arestarea preventivă a acestuia. Georgescu este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi ucidere din culpă.
Romania TV
25 apr. 2012, 17:08
Vicepreşedintele ANRE, reţinut în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Eugen Georgescu şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Joi, procurorii vor sesiza Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a lui Georgescu, acuzându-l de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi ucidere din culpă.

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în calitate de director general al ANRE, respectiv şef al Departamentului control şi protecţia consumatorilor, în perioada 2007 – mai 2009, având atribuţii de serviciu constând în organizarea, coordonarea şi verificarea rapoartelor privind controalele efectuate de către agenţii A.N.R.E. din teritoriu, Georgescu şi-a îndeplinit cu ştiinţă în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu.

Concret, procurorii afirmă că Georgescu nu a luat măsurile prevăzute de lege şi propuse de agenţii constatatori, referitoare la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate că, atât în cursul lunii noiembrie 2007, cât şi în cursul anului 2008, a fost sesizat de către subordonaţii săi. Aceştia au efectuat controale la această firmă şi, cu privire la neregulile grave constatate l-au informat pe Eugen Georgescu.

Cu toate acestea, în cursul lunii iunie 2008, Georgescu Eugen a cerut subordonatului său, agentul constatator P. A., să modifice raportul de inspecţie, în sensul eliminării măsurilor referitoare la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor eliberate pentru SC BERG SISTEM GAZ SA. Îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu trecute în fişa postului numitului GEORGESCU EUGEN, a creat condiţiile favorizante pentru continuarea activităţii de proiectare, execuţie şi distribuţie a gazului metan de către inculpata SC BERG SISTEM GAZ SA, în municipiul Sighetu-Marmaţiei, cu toate că această firmă nu îndeplinea mai multe condiţii minime necesare derulării acestui tip de activitate, având drept efect mediat, producerea celor două explozii„, se mai arată în comunicat.

La 19 februarie, o persoană a murit şi 20 au fost rănite în urma a două explozii produse în subsolul unui imobil din Sighetu Marmaţiei. Imobilul, care avea la subsol o discotecă, a fost distrus în urma deflagraţiilor.

La 13 februarie 2012, la imobilul din Sighetul Marmaţiei s-a deplasat un angajat al SC Berg Sistem Gaz SA, care a montat un detector de gaze de interior, dar nu l-a putut pune în funcţiune în condiţiile în care acesta prezenta semnale care presupuneau faptul că există gaz natural în acea încăpere. Acesta a fost motivul pentru care angajatul firmei s-a deplasat la sediu revenind cu un alt detector de acelaşi tip, dar în condiţiile în care şi acest detector a prezentat aceleaşi semnale angajatul SC Berg Sistem Gaz SA a recomandat proprietarului să scoată din priză detectorul montat, întrucât, în caz contrar, acesta ar fi închis automat alimentarea cu gaz.

A doua zi, acelaşi angajat a revenit la imobil cu un al treilea detector de acelaşi tip, şi, fără să-l mai monteze pe perete, împreună cu proprietarul, au făcut verificări în toate încăperile apartamentului, la diferite înălţimi. Peste tot detectorul de gaz prezenta semnal, dar angajatul SC Berg Sistem Gaz SA, apreciind că este vorba de semnal datorat vopselei lavabile folosită în urmă cu o lună la renovarea apartamentului, a recomandat din nou proprietarului ca aparatul de detectare să fie scos din priză.

În 13 aprilie, fostul administrator al firmei Berg Sistem, Răsvan Enache, arestat în cazul celor două explozii, a fost eliberat din arest preventiv de Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pleacă Andrei Nicolescu de la Dinamo? Decizia stă în mâinile acționarilor din Ștefan cel Mare: „Astea sunt planurile”
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți