Vicepreşedintele Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta

Vicepreşedintele partidului naţionalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist (de opoziţie) de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta, informează MTI.
Romania TV
09 mart. 2013, 16:42
Vicepreşedintele Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta

Într-un discurs rostit la un miting organizat în faţa Palatului Sporturilor „Papp Laszlo” din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acţionat împotriva etnicilor maghiari.

Balczo a spus în faţa simpatizanţilor Jobbik că manifestaţia spontană este organizată pentru ca Ţinutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.

Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunităţile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci „împotriva celor care trădează interesele naţiunii ungare”.

Mitingul s-a încheiat fără incidente violente.

Premierul Victor Ponta a evidenţiat sâmbătă, la Budapesta, importanţa coexistenţei paşnice a românilor şi ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziţie). „Ungurii şi românii trebuie să înţeleagă că cele două ţări pot coexista ca prieteni şi pot colabora pentru viitorul comun”, a spus Ponta.

„Poate că trecutul a divizat cele două ţări, dar prezentul şi viitorul trebuie să fie împreună”, a adăugat Ponta.

Premierul României a notat că populismul, extremismul şi demagogia afectează ambele ţări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România şi etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ”părăsit” de soție în scandalul cu fanii! De unde s-a pozat frumoasa luptătoare
Capital.ro
Liber la construcții fără autorizație din 25 august. Ce lucrări poți face fără să anunți autoritățile
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Mihai Bobonete a slăbit! Cum arată astăzi actorul din „Las Fierbinți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat