PNL, despre discuţia BIDEN-IOHANNIS: Vicepreşedintele SUA i-a transmis felicitări şi în numele lui OBAMA

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a avut marţi seara o convorbire telefonică cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, care i-a transmis felicitări cu prilejul alegerii şi în numele preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, informează un comunicat al PNL, transmite Agerpres.
Filip Stan
26 nov. 2014, 09:38
PNL, despre discuţia BIDEN-IOHANNIS: Vicepreşedintele SUA i-a transmis felicitări şi în numele lui OBAMA

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiei a avut loc un schimb de opinii pe subiecte de interes comun, context în care Klaus Iohannis a subliniat determinarea sa de a dezvolta parteneriatul strategic dintre cele două ţări, în special în plan economic, şi de a continua excelenta cooperare în plan politic şi militar.

Totodată, preşedintele ales a arătat că vor fi continuate, fără ezitare, toate angajamentele asumate de România în domeniul securităţii atât la nivel bilateral, cât şi la nivelul NATO, fapt cu atât mai necesar în contextul geopolitic dificil din zonă.

‘Întărirea statutului de drept, crearea unui mediu mai prietenos pentru investiţiile străine prin predictibilitatea măsurilor fiscale şi creşterea transparenţei decizionale sunt obiective importante în viitorul mandat al preşedintelui Klaus Iohannis. Domnia sa a arătat că toate aceste aspecte vor contribui la conturarea şi mai puternică a profilului pe care România îl are, de aliat important şi credibil, parteneriatul strategic dintre România si SUA fiind elementul de bază al politicii noastre externe şi de securitate, alături de calitatea de membru al NATO şi al Uniunii Europene’, se precizează în comunicat.

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis, felicitat de vicepreşedintele american Joe Biden

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat