Victor Ciutacu a atacat sentinţa prin care a fost obligat să plătească daune de 1 milion lei către Asociația Dăruiește Viaţa și confondatoarele Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu

Victor Ciutacu a făcut apel la sentinţa prin care realizatorul emisiunii Punctul Culminant şi alţi angajaţi sau invitaţi ai România TV au fost obligaţi la daune record.

Jurnalistul România TV cere desființarea sentinței TMB prin care, cu sintagma „pare că” și cu depoziția unui martor cu care se afla în proces, a fost obligat să plătească daune de 1 milion lei către Asociația Dăruiește Viața și confondatoarele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.

Este vorba despre sentința civilă nr. 605 din 30 aprilie 2026, pronunțată în dosarul 16198/3/2024, prin care alături de Ciutacu au mai fost obligați la plata unor daune și jurnaliştii Janos Korpos, Liviu Alexa și Iosefina Pascal (în total daune de 3,1 milioane lei). O sentință care este însă nemotivată de facto, în care nu a fost făcută o analiză detaliată pe fiecare afirmație reclamată și pe fiecare pârât în parte, în care nu s-a explicat de ce afirmațiile au reprezentat fapte ilicite, pe ce probe s-au bazat aceste rețineri ale instanței și de ce apărările jurnaliștilor au fost înlăturate.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

EXCLUSIV Victor Ciutacu, despre motivarea din dosarul daunelor cerute de Oana Gheorghiu și ”Dăruiește viață”: ”Prestația mea a fost judecată ca la ‘Românii au talent’. Să dai o condamnare motivând cu ‘pare că…’ eu n-am mai auzit” / Adrian Cuculis: ”Comparabil cu cei care trebuie să plătească daune pentru omor calificat!”

Alte articole

Sinecură la Guvern pentru omul care a îndatorat România. Cum s-a mufat Cristian Băcanu, consilierul Oanei Gheorghiu, la contracte cu statul

Oana Gheorghiu vrea concedieri de bugetari. Companiile de stat cu pierderi și instituțiile suprapuse, luate la verificat

Depus de avocata sa Oana Anghel, apelul lui Ciutacu a fost înregistrat la Curtea de Apel București marți, 28 iulie 2026. Iar motivele de apel sunt insoțite de sute de pagini de probatoriu.

Avocata Anghel precizează din start, potrivit luju.ro, că nu se pune în discuție dacă activitatea Asociației Dăruiește Viață este sau nu lăudabilă, ci dacă „un moderator de televiziune poate fi obligat la plata unui milion de lei pentru o dezbatere jurnalistică privind utilizarea a zeci de milioane de euro colectate din donații, sponsorizări și redistribuiri ale impozitului pe venit prin asimilarea sa cu autorul investigației și cu autorii tuturor afirmațiilor formulate în cadrul acelei dezbateri”.

Victor Ciutacu arată că sentința Tribunalului București este rezultatul unei confuzii de planuri juridice și subliniază ca intanța de fond nu a identificat în cazul său nicio faptă proprie, concretă, ilicită, care să fi fost săvârșită cu vinovăție și care să fi produs reclamantelor prejudiciul pentru care a fost obligat la plata milionului de lei.

Iată un prim fragment din motivele de apel ale lui Victor Ciutacu:

„Sentința apelată este rezultatul unei confuzii de planuri juridice.

Tribunalul București a pornit de la prestigiul social incontestabil dobândit de intimatele-reclamante, de la caracterul caritabil al proiectului și de la sensibilitatea excepțională a cauzei – tratamentul copiilor bolnavi de cancer – și a transformat aceste împrejurări într-un standard de protecție reputațională atât de intens încât, în concret, orice întrebare critică privind administrarea sumelor colectate, statutul juridic al construcției, cuantumul investițiilor și existența unor excedente financiare a fost tratată ca o conduită ilicită.

Or, tocmai anvergura proiectului, dimensiunea sumelor colectate de la public și relevanța sa pentru sistemul medical transformau tema într-o chestiune de interes public major.

Cu cât încrederea publicului este mai importantă pentru activitatea unei entități care colectează donații, cu atât interesul public pentru modul de utilizare a acestor fonduri este mai ridicat.

Nu se poate susține simultan că Asociația Dăruiește Viață se bazează fundamental pe încrederea publicului și că presa nu poate formula întrebări severe cu privire la modul în care sunt administrate fondurile provenite de la același public.

Încrederea publică nu este incompatibilă cu controlul public. Dimpotrivă. Într-o societate democratică, încrederea care mobilizează sute de mii de donatori și mii de societăți comerciale presupune, în mod necesar, posibilitatea unei examinări jurnalistice riguroase, incomode și chiar provocatoare.

Subsemnatul apelant-pârât nu solicit Curții să valideze fiecare afirmație formulată de fiecare participant la emisiunile litigioase. Nu aceasta este problema juridică dedusă judecății în ceea ce mă privește. Solicit Onoratei Curți de Apel București să răspundă unei întrebări mult mai precise:

A identificat tribunalul, în persoana mea, Ciutacu Victor Gabriel, o faptă proprie, concretă, ilicită, săvârșită cu vinovăție, care să fi produs fiecăreia dintre cele trei intimate-reclamante prejudiciul pentru care a fost obligat la plata unei sume totale de 1.000.000 lei?

Răspunsul care rezultă din examinarea considerentelor sentinței este negativ.

-Tribunalul a identificat o „campanie”;

-A identificat un ansamblu de emisiuni;

-A identificat articole și postări aparținând lui Liviu Alexa;

-A identificat afirmații formulate de Iosefina Pascal;

-A identificat titluri și burtiere;

-A identificat materiale înregistrate și voci din off;

-A identificat teme jurnalistice distincte, inclusiv tema administrării unor citostatice expirate la Spitalul Fundeni;

-După care a comprimat toate aceste conduite într-un unic subiect gramatical – ‘pârâții’ – și a extras din conduita colectivă astfel construită o răspundere individuală de un milion de lei în sarcina mea.

Aceasta este eroarea originară a sentinței. Și ea contaminează analiza tuturor condițiilor art. 1357 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția”.

Normele în materie de răspundere civilă delictuală au fost eludate

De asemenea, realizatorul de la România TV explică în motivele de apel că sentința judecătoarei TMB Denisa Florina Lazăr eludează normele legale în materie de răspundere civilă delictuală, dar și reperele jurisprudențiale conturate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea raportului dintre dreptul la viață privată, în dimensiunea dreptului la demnitate, onoare, reputație și imagine (art. 8 CEDO) și dreptul la liberă exprimare (art. 10 Conv.EDO).

Astfel, Ciutacu atrage atenția că sentința nu individualizează fapta sa și nici nu răspunde apărării centrale pe care a formulat-o la fond:

„Sentința încalcă exigențele art. 425 alin. (1) lit. B) c.proc.civ., întrucât nu individualizează fapta proprie a subsemnatului apelant-pârât și nu răspunde efectiv apărării centrale formulate de mine.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care au fost admise ori înlăturate cererile părților.

Obligația de motivare nu este satisfăcută prin simpla existență materială a unui număr mare de pagini de considerente. Întinderea motivării nu este echivalentă cu caracterul ei efectiv.

O hotărâre poate reproduce pe zeci de pagini cererea de chemare în judecată, întâmpinările, transcripturile emisiunilor și jurisprudența Curții Europene și, cu toate acestea, să nu răspundă problemei juridice decisive. Aceasta este situația prezentei sentințe. Apărarea centrală a subsemnatului lui a fost explicită încă din fața primei instanțe:

-NU sunt autorul investigației jurnalistice;

-Investigația a fost realizată și asumată de Liviu Alexa;

-Am avut poziția de moderator al emisiunilor în cadrul căreia investigația a fost prezentată și dezbătută;

-Pozițiile juridice ale autorului investigației și moderatorului nu sunt identice;

-Afirmațiile fiecăruia trebuie analizate distinct;

-Vinovăția fiecăruia trebuie stabilită distinct;

-Contribuția cauzală a fiecăruia trebuie stabilită distinct;

-Însăși încheierea de dezbateri consemnează această apărare în termeni neechivoci.

Tribunalul nu numai că a cunoscut apărarea mea, ci a confirmat una dintre premisele sale factuale esențiale, reținând că ‘întreaga discuție a fost construită în jurul susținerilor formulate de pârâtul Liviu Alexa, care ar fi efectuat investigația jurnalistică’.

După o asemenea constatare, instanța trebuia să determine riguros:

a) care sunt afirmațiile proprii ale fiecărui intimat-pârât considerate ilicite;

b) care dintre acestea reprezintă afirmații de fapt și care reprezintă judecăți de valoare;

c) pentru fiecare afirmație de fapt imputată apelantului-pârât, care este obiectul exact al afirmației;

d) dacă afirmația privește Asociația Dăruiește Viață, pe Carmen Uscatu, pe Oana Gheorghiu ori alte persoane sau entități;

e) care este baza factuală relevantă existentă în decembrie 2023;

f) care este forma de vinovăție imputată apelantului-pârât;

g) ce prejudiciu concret a produs respectiva afirmație fiecărei intimate-reclamante;

h) care este contribuția cauzală proprie a fiecărui intimat-pârât la producerea acelui prejudiciu;

i) din ce motiv contribuția mea este echivalentă, sub aspectul întinderii reparației, cu aceea a autorului investigației.

Sentința nu efectuează această analiză. În locul ei, Tribunalul utilizează formulări colective: ‘pârâții au creat falsa impresie’, ‘pârâții au săvârșit o faptă ilicită’, ‘acuzațiile pârâților’, ‘vinovăția pârâților-jurnaliști’, ‘afirmațiile făcute în cadrul emisiunilor’.

Această modalitate de motivare ar putea fi suficientă numai dacă instanța ar fi stabilit, în prealabil, existența unei fapte prejudiciabile unice, săvârșite în comun, cu participarea conștientă și concordantă a tuturor pârâților. Tribunalul nu a făcut-o. Nu a identificat un acord între pârâți. Nu a identificat o acțiune concertată. Nu a stabilit existența unui plan comun. Nu a determinat contribuția fiecărui participant la o pretinsă faptă prejudiciabilă indivizibilă. Nu a analizat condițiile în care afirmațiile unui invitat pot fi juridic imputate moderatorului.

Cu toate acestea, a judecat cauza ca și cum simpla participare la aceeași succesiune de emisiuni ar fi creat o comunitate de faptă și de răspundere.

Mai mult, motivarea referitoare la subsemnatul utilizează expres formula: ‘pare că a alimentat, a validat și amplificat acuzațiile’.

Într-o hotărâre prin care o persoană fizică este obligată la plata unor despăgubiri de 1.000.000 lei pentru exercitarea libertății de exprimare, sintagma ‘pare că’ nu reprezintă o constatare judiciară. Este expresia unei impresii. Art. 1357 C.civ. nu instituie răspunderea celui care ‘pare’ că a contribuit la o faptă ilicită. Instanța trebuia să stabilească fapta, ilicitatea, vinovăția, prejudiciul, raportul de cauzalitate. Toate cumulativ.

Or, între standardul certitudinii judiciare necesare angajării răspunderii civile și formula ‘pare că a alimentat’ există o distanță pe care sentința nu o acoperă prin niciun raționament probator”.

Nu în ultimul rând, Victor Ciutacu, prin avocata Oana Anghel, evidențiază următoarele aspecte:

„-Tribunalul a construit, în realitate, o formă de răspundere prin contaminare: afirmațiile lui Liviu Alexa, ale Iosefinei Pascal, materialele înregistrate și temele altor emisiuni au fost transferate în sarcina apelantului-pârât (n.r. – Victor Ciutacu);

-Sentința contrazice propriul standard de individualizare a contribuției cauzale: îl aplică Iosefinei Pascal, dar îl abandonează în cazul lui Victor Ciutacu;

-Prima instanță a ignorat distincția fundamentală, consacrată de jurisprudența curții europene, între autorul afirmației și jurnalistul care contribuie la diseminarea ei în cadrul unei dezbateri de interes public;

-Tribunalul a transformat calitatea de ‘moderator’ într-o prezumție agravată de culpă și a instituit o obligație generală de neutralitate pe care art. 10 din convenție nu o impune;

-Instanța a aplicat greșit standardul ‘bazei factuale suficiente’, confundându-l cu obligația jurnalistului de a dovedi judiciar, cu certitudine, faptele aflate în dezbatere;

-Tribunalul nu a distins între afirmații de fapt, judecăți de valoare, întrebări jurnalistice și reacții conversaționale;

-Tribunalul a tratat lipsa invitării intimatelor-reclamante în emisiune și dreptul la replică drept elemente ale răspunderii personale a moderatorului, fără a distinge între obligațiile furnizorului media și fapta proprie a persoanei fizice”.

Contradicția care afectează legalitatea sentinței

Pe de altă parte, jurnalistul critică și Încheierea din 6 mai 2025, prin care prin care Tribunalul București a încuviințat proba testimonială solicitată de Asociația Dăruiește Viața, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, Încheiere despre care afirmă că este nelegală.

De asemenea, este criticat și modul în care proba cu testimonială a fost valorificată în sentința TMB.

Evident, este vorba despre modul în care judecătoarea Lazăr a aceptat mărturia martorului Ovidiu Vanghele și apoi a folosit-o pentru a justifica existența unui așa-zis prejudiciu cauzat reclamantelor, deși martorul se afla fix în acea perioadă în proces cu Victor Ciutacu – aspect adus în atenția instanței de fond de realizatorul România Tv (click aici pentru a citi).

Iată criticile lui Ciutacu privind Încheierea din 6 mai 2025:

„Nu contestăm principiul potrivit căruia instanța de fond dispune de o largă marjă de apreciere în administrarea probelor și nici dreptul acesteia de a încuviința mijloacele de probă pe care le apreciază utile soluționării cauzei. Critica subsemnatului privește însă modul în care instanța și-a exercitat această prerogativă și, mai ales, contradicția evidentă dintre Încheierea de ședință atacată și Sentința apelată.

În ședința publică din data de 06.05.2025, subsemnatul, prin apărător, m-am opus în mod expres administrării probei testimoniale solicitate de reclamante. Pe de o parte, am arătat că proba era inutilă, întrucât obiectul litigiului îl reprezenta angajarea răspunderii civile delictuale pentru afirmațiile pretins defăimătoare, iar existența ori inexistența prejudiciului moral urma să fie apreciată prin raportare la ansamblul probelor deja administrate, respectiv înscrisurile și înregistrările audio-video existente la dosar. Pe de altă parte, și cu precădere în ceea ce îl privește pe martorul Vanghele Ovidiu Mihai, am invocat în mod expres incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., arătând că acesta se află într-o relație vădit conflictuală cu subsemnatul.

EXCLUSIV Victor Ciutacu: „Recital greţos de ţopârlănie agresivă dat în ultimele zile de Dragoş Pîslaru”

Nu era vorba despre o simplă antipatie ori despre o afirmație speculativă. Subsemnatul am arătat instanței de fond, prin avocat, existența unui litigiu aflat pe rol între mine și martor (de altfel, același complet de judecată judeca dosarul amintit, pornit de martor împotriva mea), precum și faptul că martorul publicase în mod constant articole profund critice și ostile la adresa subsemnatului, împrejurări de natură să ridice serioase semne de întrebare asupra imparțialității și obiectivității sale.

Prin urmare, Tribunalul era învestit cu o obiecțiune concretă și argumentată privind credibilitatea unuia dintre martorii propuși de intimatele-reclamante. Relevanța acestei apărări este confirmată chiar de modul în care instanța a soluționat incidentul procedural.

Astfel, Tribunalul nu a respins obiecțiunea formulată de subsemnatul și nici nu a constatat că împrejurările invocate ar fi lipsite de orice suport factual. Dimpotrivă, prin Încheierea din 06.05.2025, instanța a reținut în mod expres că: ‘referitor la depoziția martorului Vanghele Ovidiu Mihai se va aprecia cu privire la obiectivismul acestuia odată cu soluționarea pe fond a cauzei.’ Această mențiune are o semnificație juridică deosebită.

Prin această dispoziție, Tribunalul nu a amânat doar aprecierea valorii probante a depoziției, ci și-a asumat în mod explicit obligația de a analiza, în cuprinsul hotărârii asupra fondului, dacă relațiile conflictuale existente între martor și subsemnatul afectează ori nu credibilitatea declarației acestuia. Din acel moment, chestiunea obiectivității martorului a devenit o veritabilă problemă litigioasă asupra căreia instanța era obligată să se pronunțe.

Or, în mod surprinzător, Sentința apelată nu mai conține absolut nicio analiză asupra acestei probleme. Nu se arată dacă Tribunalul a constatat existența conflictului dintre martor și subsemnatul și nici dacă litigiul existent între noi a fost considerat real sau nerelevant. Mai mult, nu se explică de ce articolele publicate de martor împotriva subsemnatului nu ar influența imparțialitatea acestuia și nici nu se precizează dacă depoziția martorului a fost apreciată ca fiind integral credibilă, numai parțial credibilă ori lipsită de valoare probatorie.

Cu alte cuvinte, instanța promite expres că va analiza obiectivitatea martorului în momentul deliberării, iar ulterior pronunță hotărârea fără a mai face cea mai mică referire la această chestiune. O asemenea modalitate de soluționare este incompatibilă cu obligația de motivare impusă de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.

Motivarea unei hotărâri judecătorești nu are doar rolul de a justifica soluția pronunțată. Ea trebuie să permită părților și instanței de control judiciar să înțeleagă raționamentul efectiv urmat de judecător, motivele pentru care anumite apărări au fost primite ori înlăturate și modul în care fiecare probă administrată a fost evaluată.

În prezenta cauză, critica privind lipsa de obiectivitate a martorului Vanghele Ovidiu Mihai nu reprezenta un argument secundar sau periferic. Dimpotrivă. Tribunalul însuși a apreciat că această critică este suficient de importantă încât să amâne deliberat analiza ei pentru momentul soluționării fondului. În aceste condiții, instanța nu mai putea ignora propria obligație procesuală.

Fie trebuia să constate că relațiile conflictuale dintre martor și subsemnatul nu afectează credibilitatea declarației și să motiveze această concluzie, fie trebuia să rețină că aceste împrejurări diminuează forța probantă a depoziției și să arate în ce măsură aceasta mai poate fi valorificată.

Ceea ce Tribunalul nu putea face era să amâne în mod expres analiza unei chestiuni esențiale și, ulterior, să nu se mai pronunțe deloc asupra acesteia. Mai mult decât atât, această omisiune produce consecințe directe asupra posibilității exercitării controlului judiciar. Curtea de Apel București nu poate verifica dacă depoziția martorului Vanghele Ovidiu Mihai a fost determinantă pentru soluția pronunțată, dacă instanța a apreciat-o critic sau dacă, dimpotrivă, a ignorat-o. În lipsa unei asemenea motivări, controlul judiciar asupra modului în care a fost evaluată această probă devine pur formal.

Contradicția este cu atât mai evidentă cu cât intimatele-reclamante au solicitat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea prejudiciului moral, iar Tribunalul a încuviințat-o în acest scop.

Cu toate acestea, în considerentele Sentinței, instanța afirmă că legătura de cauzalitate rezultă ‘din însăși materialitatea faptei (ex re)’, fiind întărită de probele administrate în dosar, fără a individualiza însă contribuția fiecărei probe și fără a arăta în ce mod declarația martorului Vanghele Ovidiu Mihai a influențat convingerea instanței cu privire la existența și întinderea prejudiciului. Dacă prejudiciul și raportul de cauzalitate rezultau, în concepția instanței, din însăși natura faptelor și din ansamblul probator, Tribunalul avea obligația să explice care a fost utilitatea concretă a depoziției martorului și de ce aceasta a fost apreciată ca fiind credibilă în pofida obiecțiunilor formulate de apelant. Această explicație lipsește în totalitate.

În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil presupune obligația instanțelor naționale de a examina în mod efectiv argumentele esențiale invocate de părți și de a răspunde acestora printr-o motivare suficientă, aptă să permită verificarea raționamentului judiciar. Deși instanțele nu sunt obligate să răspundă fiecărui argument în detaliu, ele nu pot omite examinarea unor apărări susceptibile să influențeze soluția litigiului. În prezenta cauză, exact aceasta s-a întâmplat. Instanța a fost învestită cu o critică punctuală privind lipsa de obiectivitate a unui martor. A apreciat că această critică trebuie analizată la momentul deliberării. Ulterior, nu a mai analizat-o deloc.

În realitate, Tribunalul nu putea proceda simultan în ambele sensuri. Fie aprecia că relațiile conflictuale dintre martor și apelant sunt lipsite de orice relevanță și respingea motivat obiecțiunea încă din faza încuviințării probei, fie considera că această împrejurare impune o analiză aprofundată la momentul deliberării și era obligat să o efectueze în cuprinsul Sentinței.

O asemenea succesiune procesuală echivalează cu neexecutarea propriei obligații procesuale asumate prin Încheierea de ședință și lipsește părțile de posibilitatea unui control judiciar efectiv asupra modului în care a fost apreciată una dintre probele administrate în cauză.

În consecință, Curtea de Apel București este chemată să constate că Încheierea de ședință din 06.05.2025 și Sentința civilă nr. 605/30.04.2026 formează, sub acest aspect, un ansamblu procedural contradictoriu: prin Încheiere, Tribunalul își asumă obligația de a examina obiectivitatea martorului Vanghele Ovidiu Mihai, iar prin hotărârea asupra fondului abandonează complet această analiză, fără a explica dacă și în ce măsură depoziția acestuia a fost valorificată și fără a răspunde unei apărări esențiale formulate de apelantul-pârât.

Această contradicție afectează legalitatea Sentinței apelate și constituie un motiv distinct de reformare a acesteia, impunând reaprecierea întregului material probator în cadrul efectului devolutiv al apelului și înlăturarea oricărei valori probatorii acordate depoziției martorului Vanghele Ovidiu Mihai în lipsa unei analize motivate a imparțialității și credibilității sale”.

Per total, Victor Ciutacu solicită:

– admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și, rejudecând fondul cauzei în limitele efectului devolutiv al apelului, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamante ca neîntemeiată, constatând neîntrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 Cod civil;

– înlăturarea obligației lui Victor Ciutacu de a răspunde, în solidar cu RTV HD SRL, pentru plata sumei de 500.000 lei către Asociația Dăruiește Viață, a 250.000 lei către Oana Gheorghiu și a 250.000 lei către Caremen Uscatu;

– înlăturarea obligației lui Victor Ciutacu de la plata în solidar a cheltuielilor de judecată acordate reclamantelor în primă instanță;

– obligarea reclamantelor Asociația Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 453 Cod proc. civ.