Victor Ciutacu, despre condamnarea lui Dan Voiculescu: Parcă-i VIOL cu tâlhărie

Jurnalistul Victor Ciutacu condamnă pe blogul său sentinţa de zece ani de închisoare pe care a primit-o, vineri, Dan Voiculescu în dosarul ICA. Ziaristul spune că "sentinţa nu are nicio legătură cu dreptatea".
Iulian Tudor
08 aug. 2014, 14:39
Victor Ciutacu, despre condamnarea lui Dan Voiculescu: Parcă-i VIOL cu tâlhărie

„10 ani de parnaie si confiscarea sediilor televiziunilor, plus a tuturor proprietatilor certe si a activelor din strainatate, se cheama executie. Sentinta asta n-are nici o legatura cu dreptatea. Parca-i viol cu talharie, combinate cu trafic international de droguri si de carne vie„, a scris Victor Ciutacu, pe blogul personal.

Jurnalistul a mărturisit că nu a avut o „relaţie privilegiată” cu Dan Voiculescu câtă vreme a lucrat în trustul Intact, iar timp de şase ani de zile, cât timp a avut emisiune pe două dintre posturile trustului, nu l-a invitat niciodată, iar mogulul nu s-a autoinvitat.

„Despre proces, o să încerc să fiu cât de concis pot. A fost o mascaradă, o execuție publică împănată cu argumente populiste și cu termeni care să-i inflameze pe săraci și pe proști împotriva bogatului care le-ar fi luat pâinea de la gură. Grivco, societate comercială care funcționa legal, nu omul Voiculescu, a cumpărat de la stat ICA, o altă societate comercială. A achiziționat acțiuni, nu active (terenuri, clădiri etc). Asta înseamnă, incluzând (desigur) și activele, angajații (cu lefuri cu tot), activul și pasivul societății, necesitățile investiționale. A luat-o ieftin? Da, foarte ieftin! E ilegal să cumperi ieftin? Nu! E ilegal să dai șpagă la stat ca să-ți vândă ieftin. A probat cineva vreo dare/luare de mită? Nu! Există vreo depoziție a vreunui inculpat că a fost presat de un anume decident politic să subevalueze patrimoniul ICA în favoarea Grivco sau că, după privatizare, a beneficiat de vreo subită generozitate a lui Voiculescu? Nu! Banii, pentru acțiuni și investiții, au venit dintr-un cont bancar și s-au dus într-un alt cont bancar. Cu raportare obligatorie la toate organismele specializate ale statului. După ce fuseseră, în prealabil, produși din activități comerciale și impozitați de același stat. Unde-i spălarea de bani? Nu e! Valoarea prejudiciului, stabilită la 60 milioane euro, ar fi hilară dacă n-ar fi tragică. Să spui că Voiculescu a beneficiat în 2002, când valoarea terenurilor nu se compara nici măcar cu aia de azi, de o pleașcă socotită la valoarea din 2008, vârful bulei imobiliare, e dovadă de rea-credință, nu de prostie. Se face caz de finanțarea trustului de la ICA. Profund fals, manipulator cu rea-credință. Clădirile și/sau terenurile ICA au fost puse gaj, în favoarea Antenei 1, nu a Antenei 3, pentru garantarea unei linii de credit, nu a unui credit. Banii stau, în cazul ăsta, la bancă. Beneficiarul poate trage din ei când are nevoie. Și-i pune la loc, cu dobânda aferentă, după ce nu-i mai folosesc. A executat Raiffeisen un singur activ din curtea ICA? Nu! Deci beneficiarul a achitat obligațiile, banca și-a încasat dobânda, a plătit impozite la stat.

A fost Voiculescu securist? Dacă mă întrebați pe mine, ca și Băsescu, da. Dar nu asta s-a judecat în instanță. A făcut avere inventând penicilina, îndulcitorii fără zahăr sau iphone-ul? Nu, a prosperat, bazându-se pe banii strânși până-n Revoluție, pe relațiile dezvoltate în timp, dar și pe influența politică, din activități de comerț. Nici asta nu s-a judecat. A greșit că n-a predat trustul de presă șacalului politic Băsescu? Nu, asta i-a prelungit supraviețuirea. Dac-o făcea, era de mult executat, ca și Vântu. A ales să se bată, într-un care pe care cum n-a mai existat altul după Revoluție, cu el. Și a pierdut. Pentru că nici un exponent, fie el și la vârf, al Sistemului nu poate câștiga bătălia cu Sistemul. Orice produs are un ciclu de viață. Al lui Voiculescu a expirat„, a scris Victor Ciutacu.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a decis Curtea de Apel Bucureşti. Gheorghe Mencinicopschi şi fostul director al ADS Corneliu Popa au fost condamnaţi la câte 8 ani de închisoare, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la 7 ani de închisoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT