Ponta: Cred că preşedintelui Băsescu îi e foarte frică de ceea ce va spune Omar Hayssam

Premierul Victor Ponta a declarat luni că preşedintelui Traian Băsescu îi este frică de ceea ce va spune Omar Hayssam, având în vedere că acesta a plecat din ţară în timpul mandatului său.
Romania TV
22 iul. 2013, 20:59
Ponta: Cred că preşedintelui Băsescu îi e foarte frică de ceea ce va spune Omar Hayssam

„Cred că preşedintelui Băsescu îi e foarte frică de ceea ce va spune Omar Hayssam. Eu nu l-am întâlnit în viaţa mea, nu am nicio treabă nici cu Hayssam, nici cu anii în care domnia sa era pe lângă politică, pe la toate politicile: şi pe la PSD şi pe la PDL şi pe la toată lumea. Dar sunt foarte relaxat. Din acest motiv, prima dată, în urmă cu câteva săptămâni – când am vorbit şi cu miniştrii şi cu preşedintele de această operaţiune – am spus imediat: ‘Sigur, haideţi să-l aducem, e condamnat, e foarte bine ca un om condamnat de justiţia română să vină încoace’. De ce s-a grăbit preşedintele la 7,40 dimineaţa să dea comunicat, de ce ţuţerii aceia cu care bea dânsul cafeaua dimineaţa s-au repezit să scrie pe bloguri, de la 9,00 dimineaţa, tot felul prostii, nişte oameni care în mod normal nu au acces la aceste informaţii; cum a aflat doamna deputat de Roman, doamna Udrea, informaţii secrete despre operaţiune? Astea ţin de neseriozitatea şi iresponsabilitatea celor care lucrează la Palatul Cotroceni. Eu vreau ca instituţiile româneşti să acţioneze serios şi responsabil şi sper ca acest episod să se încheie totuşi prin a-i felicita pe cei care au avut o contribuţie”, a spus primul-ministru.

El a opinat că este posibil ca preşedintele să nu fi spus tot adevărul despre recuperarea jurnaliştilor răpiţi în Irak.

„Omar Hayssam a plecat din România în timpul domnului Traian Băsescu, în timpul ministrului de Interne Vasile Blaga şi inclusiv toată povestea aia cu recuperarea jurnaliştilor, cu mâinile în sus, s-ar putea să fie lucrul pe care domnul preşedinte Băsescu nu ni l-a spus, despre cum a fost cu adevărat atunci. Poate aflăm acum de la Hayssam, poate reuşim să îl avem şi pe Munaf şi pe ceilalţi care au fost implicaţi. (…) S-a grăbit….Când ţi-e frică de ceva, vorbeşti primul”, a adăugat Victor Ponta.

Potrivit premierului, reprezentanţii statului român au făcut un act de justiţie, iar el a fost informat asupra acţiunii acestora, care s-a desfăşurat în baza legilor româneşti şi a unor autorizaţii în acest sens.

„Nu era domnul Băsescu pe post de Rambo care nu ştiu ce face şi aduce bandiţi în ţară. Era un om, Omar Hayssam, care a fost condamnat definitiv şi irevocabil şi este adus în ţară ca să-şi execute pedeapsa. Deci un act de justiţie. Atât şi nimic mai mult. În schimb, în acest act de justiţie au fost implicaţi nişte reprezentanţi ai statului român, angajaţi ai diverselor ministere: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne şi ai unor servicii de informaţii şi eu am precizat oficial că tot ceea ce au făcut aceşti oameni s-a făcut în baza legilor româneşti şi a autorizaţiilor, în sens larg, au fost nişte hotărâri ale Guvernului în acest sens. Adică nu au acţionat de capul lor, nu au acţionat împotriva legii. A, că nu aveau autorizaţie din ţările arabe. Aia e altceva, dar toţi respectivii oameni, ofiţeri, să stea liniştiţi, au acţionat conform legilor româneşti, au existat – de către mine, ca prim-ministru, sau de către miniştrii – toate hotărârile necesare, legale şi de ce s-a transformat această operaţiune, altfel – cum să vă spun – de mândrie pentru instituţiile statului român, într-un film prost poliţist, în care… Probabil că vor să facă ceva pentru, nu ştiu, partidul lor, Mişcarea Populară, să arate că ei aduc oameni din străinătăţuri… o prostie mare de tot”, a adăugat Ponta.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fosta jucătoare de Top 10 WTA și-a făcut cont pe o aplicație de dating și a spus ce tip de bărbat caută. „Dacă ai de gând să faci asta, nu-mi scrie”. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Cât costă ridicarea unui gard din beton sau tablă în 2025. Prețuri pe metru liniar
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Lucian Burdujan, zărit ”într-o stare deplorabilă”. A plecat departe de Capitală: ”Părea că se ascunde”
MediaFlux
Ajutor de 400 de lei pentru 2,7 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Ministrul Muncii, anunț și despre recalculare
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai