Victor Ponta: În bugetul pe 2012 nu sunt prevăzuţi bani pentru Arena Naţionala

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Arena Naţională este un proiect important pentru România, însă în bugetul pe anul în curs nu au fost alocate fonduri pentru acest proiect, menţionând că vor fi daţi bani în măsura în care aceştia vor fi prevăzuţi în buget.
Romania TV
29 nov. 2012, 15:47
Victor Ponta: În bugetul pe 2012 nu sunt prevăzuţi bani pentru Arena Naţionala

„O să-i dăm în măsura în care îi avem prevăzuţi în buget. Anul acesta nu am avut nimic prevăzut. Ştiţi foarte bine că am o relaţie excelentă cu domnul primar general, cu domnul Oprescu. Arena Naţională este un proiect important pentru România. Dacă nu se ocupa Videanu ieşea mult mai ieftin aşa a trebuit să plătim şi consultanţa lui Videanu, dar evident că vom ajuta Primăria Generală şi ne vom îndeplini datoriile„, a spus Ponta.

Ponta a vizitat, joi, ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, care a fost deschis circulaţiei pe două benzi pe sens.

Consilierii generali au aprobat, joi, propunerea municipalităţii de rectificare negativă a bugetului din acest an al Capitalei cu peste 178 de milioane de lei.

Proiectul privind rectificarea negativă a bugetului Capitalei a fost aprobat cu 36 de voturi pentru, şapte împotrivă şi o abţinere.

Astfel, bugetul din acest an al Capitalei se rectifică atât la venituri, cât şi la cheltuieli în minus cu suma de 178.609.000 de lei.

Bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii va fi suplimentat la venituri cu 61.401.000 de lei, iar la cheltuieli cu 61.666.000 de lei. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli provine de la bugetele spitalelor, fiind asigurată din excedentul anilor precedenţi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Gică Hagi a găsit vinovatul! Nici nu i-a vorbit după rușinea cu Bosnia
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte