Victor Ponta: Nu am avut intenţia de a REMANIA niciun ministru

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că nu a avut, până în prezent, intenţia de a remania niciun ministru.
Romania TV
22 feb. 2013, 13:26
Victor Ponta: Nu am avut intenţia de a REMANIA niciun ministru

Victor Ponta a precizat că nu se pune problema remanierii ministrului Economiei, Varujan Vosganian, negând astfel informaţiile apărute în presă pe această temă.

Întrebat dacă se înţelege bine cu Varujan Vosganian, Victor Ponta a răspuns: „Din moment ce a fost cu mine la discuţia cu miniştrilor francezi, da, chiar avem o relaţie foarte bună. Când e ceva care nu-mi place spun. Am văzut că urma să-l remaniez şi eu tocmai l-am luat cu mine la Paris. Discuţia (privind remanierea lui Varujan Vosganian, n.r.) nu este închisă pentru că nu a fost deschisă„.

De asemenea, premierul a afirmat că niciun ministru nu este, până în prezent, în pericol de a-şi pierde fotoliul.
Nu am avut până în această zi intenţia de a remania niciun ministru, când voi avea o voi face, şi după aceea vă voi anunţa, nu înainte”, a mai spus Victor Ponta.

Citeşte şi Antonescu infirmă ipoteza remanierii: NU a vorbit nimeni despre remanierea lui Vosganian şi Câmpeanu

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Vechimea în muncă în 2026. Românii trebuie să verifice prin platforma Casei Naționale de Pensii Publice
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi