Victor Ponta: Nu vom vota legea offshore. Viitorul resurselor naturale ale României nu poate fi decis de 2 persoane

Victor Ponta, preşedintele partidului Pro România, a anunţat că membrii acestei formaţiuni nu vor susţine în Parlament proiectul legii offshore, iar în ce priveşte directiva europeană privind combaterea spălării banilor va fi luată o decizie abia după ce reprezentanţii Guvernului vor explica efectele transpunerii acesteia.
Romania TV
22 oct. 2018, 12:00
Victor Ponta: Nu vom vota legea offshore. Viitorul resurselor naturale ale României nu poate fi decis de 2 persoane

„Astăzi am avut o primă reuniune a noii conduceri şi am formulat nişte puncte de vedere ale Pro România pe trei teme care sunt pe agenda publică. În primul rând, dacă se va impune din nou, zilele acestea, votarea legii privind resursele naturale din Marea Neagră, legea offshore, anunţ de la început că nu vom vota pentru această lege, exact din aceleaşi argumente pe care le-am prezentat şi anterior. Este o chestiune mult prea importantă, care angajează România pentru 20 – 30 de ani şi nu poate fi decisă printr-o negociere de tarabă între domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu. Nu am nicio încredere în competenţa niciunuia dintre ei şi nici nu cred că preşedintele Camerei sau al Senatului se pricep să elaboreze o lege atât de tehnică”, a arătat fostul prim-ministru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

În acest sens, Victor Ponta a menţionat că, până în prezent, nu a văzut un punct de vedere al Guvernului privind acest proiect, studiul de impact, studiul comparativ sau rezultatul negocierilor cu investitorii. Ponta a opinat că legea „nu se va aplica” şi că „toată lumea va aştepta schimbarea Guvernului Dragnea – Tăriceanu” pentru a relua această temă.

„Ce e grav este că pierdem un timp: pentru investiţii, pentru proiectul şi strategia noastră. (…) Sper să nu existe o majoritate pentru adoptarea forţată a unei legi care este în dezavantajul unui proiect pe termen lung în România. Dacă se va face o majoritate, vă spun de pe acum că legea nu se va aplica. Nu cred că viitorul resurselor naturale ale României poate fi decis de două persoane, domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu” a adăugat el.

Referitor la transpunerea directivei europene privind combaterea spălării banilor, Ponta a precizat că Pro România va lua o decizie în ce priveşte susţinerea acestui proiect abia după ce reprezentanţii Guvernului vor explica efectele, arătând dacă directiva a fost păstrată în forma originală sau „s-a adăugat ceva ca să intrăm în finanţarea ONG-urilor”.

„Am auzit, în seria interminabilă de făţărnicii şi minciuni, domnul Dragnea a zis că nu a adoptat legea pentru că nu au fost de acord PNL şi USR. Dar de când ţine cont domnul Dragnea de ce vor PNL şi USR? A trecut sute de legi fără să îi întrebe. Deodată a devenit foarte atent. De ce nu a fost adoptată şi de ce fug de ea de vreo şase luni? Pentru că nu au reuşit să explice care sunt consecinţele pentru cetăţenii români ale acestei directive. Va trebui într-adevăr un cetăţean român care stă în Spania, când trimite bani acasă, să explice de unde sunt acei bani? Eventual să şi plătească impozit pentru ei? Care e consecinţa pentru cetăţeanul român? (…) Domnul Dragnea şi Guvernul încearcă cumva să se spele pe mâini şi să spună că nu vor PNL şi USR. Dar au majoritate şi fără PNL şi USR”, a adăugat Ponta.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Soția lui Gabi Tamaș a ajuns pe mâinile esteticienilor. Operația cu care se mândrește Ioana Tamaș
Capital.ro
Noua lege a salarizării va schimba grila din sistemul public. Dragoș Pîslaru: Trebuie să ieșim din zona de populism
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
Cum a schimbat creșterea TVA pentru locuințe noi piața imobiliară. „Oamenii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la reputația dezvoltatorului”
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Măsuri de securitate de urgență, în Capitală. Polițiștii iau măsuri sporite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi