Victor Ponta: România ar putea negocia o linie de credit la FMI

România ar putea negocia un nou tip de acord cu Fondul Monetar Internaţional, după ce va expira cel actual, a apreciat premierul Victor Ponta într-un interviu pentru presa străină.
Filip Stan
17 dec. 2014, 13:27
Victor Ponta: România ar putea negocia o linie de credit la FMI

Noul acord ar putea însemna o linie flexibilă de credit, aşa cum a creat FMI în 2009 pentru ţările cu evoluţii economice bune. Această linie de credit presupune mai puţine condiţii decât acordul actual.

„Dacă reuşim să încheiem acordul de asistenţă cu succes, şi cred că vom reuşi, nu va mai fi nevoie de un nou acord de precauţie (…) Poate putem să discutăm un alt aranjament. Cred că sunt diferite tipuri de acorduri cu FMI, ca în cazul Poloniei, de exemplu„, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat pe 9 decembrie, după o nouă rundă de negocieri, că s-a ajuns la „un acord de principiu” cu FMI şi Comisia Europeană pentru bugetul pe 2015. Ponta a precizat că bugetul pentru anul viitor se construieşte pe baza unei creşteri economice de 2,5% şi pe un deficit pe cash de 1,83% şi a arătat că acesta nu va conţine nicio taxă sau impozit suplimentar.

„Datele pe care se construieşte bugetul: deficit de 1,83% din PIB, este deficit pe cash, este un deficit care arată rigoare bugetară. Nu sunt puse presiuni pe cheltuieli. Vom avea venituri de 225 de miliarde de lei, iar 13 miliarde e deficitul. Estimarea de creştere economică este de 2,5%. Pentru proiecte cofinanţate sunt prevăzute sume suplimentare, 19 miliarde lei pentru proiecte europene, plus 9 miliarde pentru autorităţi locale”, a declarat premierul Victor Ponta.

De asemenea, premierul a mai spus că nu va exista nicio taxă suplimentară pe 2015. Mai mult, se reduce taxa pe construcţii speciale.

„Nu va exista şi nu se construieşte bugetul pe baza nici unei taxe suplimentare pe 2015. Bugetul se închide fără a se introduce vreo altă taxă sau impozit. Cota unică de 16% rămâne în vigoare.

Există o taxă care se reduce, taxa pe construcţii speciale, de la 1,5% la 1%. Astăzi e posibil să se voteze în Parlament.

Toate măsurile de stimulare economică sau de dreptate socială, deja în vigoare, sunt în buget. CAS, redusă cu 5 puncte procentuale, e în buget, la fel şi neimpozitarea profitului reinvestit, indexarea pensiilor cu 5% şi creşterea venitului minim de la 350 la 400 de lei, dublarea alocaţiilor pentru copii şi indexarea cu 16% a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, reintrarea la plată a drepturilor pentru eroii din 1989, creşterea salariului.

În 2015 vom plăti şi ultimele titluri executorii din 2016, către profesori şi alte categorii de angajaţi, sunt ultimele datorii. E o veste bună, nu va mai exista această problemă din trecut pentru diverse categorii de bugetari”, a mai anunţat premierul.

O altă măsură economică vizează sectorul turismului. Astfel, de la 1 ianuarie 2015, se va reduce TVA-ul la pachetele all-inclusive din turism de la 24% la 9%, impactul bugetar fiind de 100 de milioane de lei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Victor Pițurcă a găsit singurul câștig al lui Gică Hagi după dezastrul din Liga Națiunilor: „Se poate bate cu oricine!”
Capital.ro
Sorin Grindeanu, mesaj după desemnarea lui Luca Niculescu: PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicușor Dan aseară
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte