VIDEO: El este ciclistul de 80 de ani care a uimit România. Cetățenii l-au primit cu aplauze la întoarcerea acasă

Caz demn de aplauze: un cetățean român în vârstă de 80 de ani este unul dintre cei mai ambițioși cicliști din țara noastră. Se numește Gheorghe Ciupercă și tocmai a încheiat o cursă-maraton. 
Filip Stan
14 aug. 2023, 21:22
VIDEO: El este ciclistul de 80 de ani care a uimit România. Cetățenii l-au primit cu aplauze la întoarcerea acasă

Puțini sunt cei care chiar cred că Gheorghe Ciupercă este octogenar. Luni, 14 august, ciclistul din Neamț a încheiat o altă cursă. A ajuns acasă la ora 17:00. La intrarea în oraș, a fost întâmpinat de spectatori cu aplauze și urale.

Lui Gheorghe Ciupercă i se mai spune Nea Gigi. De curând, a efectuat o cursă nebună. A plecat din Piatra Neamț spre mare, unde merge an de an, vara. A pedalat 600 de kilometri. A ajuns la destinație pe 20 iulie 2023 la Mamaia.

El a plecat de la Mamaia pe 1 august 2023. A făcut 2.500 de kilometri pe traseul Constanţa – Bucureşti – Alexandria – Turnu Măgurele – Corabia -Bechet – Craiova – Trobeta Turnu Severin – Orşova – Moldova Nouă – Oraviţa – Reşiţa – Caransebeş – Haţegv – Sebeş – Alba Iulia – Turda –Târgu Mureş – Topliţa – Poiana Teiului – Bicaz – Piatra Neamţ.

Gheorghe Ciupercă, întâmpinat cu aplauze luni, 14 august 2023, în Neamț

Gheorghe Ciupercă este o legendă a județului Neamț

Octogenarul român este ciclist neprofesionist și are deja peste 40 de tururi ale țării în „CV”. A parcurs peste 500.000 de kilometri pe șa, în țară și în afară.

A pedalat prin multe ţări europene, ajungând prin Ungaria, Polonia, Cehia, Germania, Bulgaria şi Republica Moldova. După 1989, el a parcurs trasee prin Anglia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa şi Austria.

Acum are în plan să mai facă un tur al României. Primul traseu l-a făcut la vârsta de 23 de ani, pe Transfăgărășan.

În tinerețe, Gheorghe Ciupercă a profesat ca strungar la o mare companie din Piatra Neamț, la IM Ceahlăul, scrie Adevărul.

Nea Gigi este considerat drept un munte de ambiție, un veritabil exemplu pentru concetățeni, mai ales pentru tineri.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
„Ați stat toți 3 la șpriț?” Poveste fabuloasă la Londra cu Adi Mutu, Daniel Pancu și legendarul Robbie Williams
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Ce simbolizează masa de Paște și fiecare preparat
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Fotbalistul ajuns pe străzi după ce a pierdut milioane de euro, apariție neașteptată în București! A postat un mesaj de 8 cuvinte și o imagine
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Paște. Este grabnic ajutătoare și făcătoare de minuni
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj