VIDEO Poliţişti din Ilfov descind cu cinci autospeciale într-o şcoală din Jilava şi percheziţionează şi intimidează elevii, inclusiv pe un tânăr cu tulburare de spectru autist. Organele de ordine nu au prezentat niciun mandat şi nici nu au informat directoarea şcolii

Acţiune revoltătoare a mai multor poliţişti din Ilfov, care intă într-o sală de clasă şi, fără să se prezinte, fără să prezinte un mandat, aşa cum cere legea, ba chiar având o atitudine de natură să intimideze copiii, îi informează că au venit să caute eventuale obiecte periculoase pe care le-ar avea asupra lor şi le percheziţionează ghiozdanele.
Filip Stan
30 oct. 2022, 20:40
VIDEO Poliţişti din Ilfov descind cu cinci autospeciale într-o şcoală din Jilava şi percheziţionează şi intimidează elevii, inclusiv pe un tânăr cu tulburare de spectru autist. Organele de ordine nu au prezentat niciun mandat şi nici nu au informat directoarea şcolii

Poliţistul care conduce dispozitivul, identificat ulterior ca fiind comisarul Ionuţ Harbuz, îl percheziţionează şi îl intimidează chiar şi pe un elev din prima bancă, care suferă de tulburare de spectru autist, acesta acuzând ulterior o stare de vomă, probabil din pricina sperieturii. Evident, dacă poliţiştii s-ar fi obosit să informeze conducerea şcolii cu privire la acţiunea pe care urma să o desfăşoare şi dacă s-ar fi consultat în prealabil cu profesorii, având în vedere că percheziţia nu presupunea vreo urgenţă, ar fi aflat de condiţia elevului respectiv şi ar fi putut proceda în consecinţă.

Imaginile obținute de Fanatik arată cum mai mulți polițiști, conduși de comisarul Ionuț Harbuz, intră într-o sală de curs în timpul orelor și, fără a se prezenta și fără să le spună copiilor despre ce acțiune este vorba, le cer acestora să-și golească buzunarele și ghiozdanele pe bănci.

Din imaginile prezentate de sursa citată, se poate observa cum comisarul Ionuț Harbuz, însoțit de alte două polițiste, intră în sala de clasă și, după ce dă “bună-ziua”, o apostrofează pe o elevă care nu a apucat să se ridice de pe scaun.

„Tu nu te ridici de pe scaun? Așa discutăm? De pe scaun?”, îi spune acesta unei fete aflate în prima bancă, pe rândul de la fereastră.

După ce-și lasă pe catedră agenda și stația cu care intrase în mână, fără a se prezenta elevilor și fără a le spune ce anume se întâmplă, ce acțiune are loc, comisarul Ionuţ Harbuz le cere copiilor să pună pe bancă tot ce au în buzunare și în ghiozdane.

„Vreau să scoateți tot ce aveți în buzunare. Puneți pe bancă”, spune comisarul Harbuz.

Spre finalul acţiunii copilul cu TSA spune că nu se simte bine și că îi vine să vomite.

Citeşte şi: Niciodată să nu faci asta în trafic! Riști să rămâi fără permis

„Cred că încep să vomit. Cred că încep să vomit”, spune copilul care imită apoi gestul. Nu este clar dacă tânărului chiar i s-a făcut rău sau doar mimează starea, dar cert este că nici pe comisarul Ionuţ Harbuz, nici pe celelalte două poliţiste nu îi interesează şi nu verifică niciun moment starea elevului, având în vedere că este o situaţie deosebită.

Oadată terminată percheziţia, în timpul căreia poliţiştii au găsit o foarfecă pe care o elevă o folosea la şcoală şi pe care o pune într-un dulap, dar şi un desfăcător de sticle, suvenir cumpărat dintr-o vacanţă în Turcia şi uitat în ghiozdan de către altă colegă, poliţiştii pleacă, dar nu înainte ca domnul comisar Ionuţ Harbuz să-şi mai arate o dată autoritatea în faţa unor copii.

Înainte de a ieşi pe uşa clasei, poliţistul se întoarce către eleva care s-a ridicat cu întârziere şi îi aruncă peste umăr: „şi să te ridici de pe scaun data viitoare, da?”.

Acest control a avut loc în urmă cu două săptămâni, și potrivit surselor Fanatik, cinci autospeciale de poliție au intrat în curtea școlii, polițiștii ducându-se direct la clasele cu elevi să-i controleze.

Potrivit martorilor, directoarea a sunat la Inspectoratul Şcolar pentru a afla ce se întâmplă, pentru că polițiștii nu i-au permis accesul în sălile de clasă în timp ce îi controlau pe copii. De alfel, se observă şi pe înregistrare că acesta nu intră în clase. Polițiștii au fost sunați apoi de la inspectorat ceea ce i-ar fi iritat și a dus, într-un final, la încheierea întregii operațiuni.

Părinții sunt revoltați de modul în care polițiștii au desfășurat această acțiune în cadrul școlii, susținând că elevii au fost intimidați și tratați asemenea unor infractori si au formulat plangeri dupa actiunea condusa de comisarul Harbuz.

„Copilul a venit acasă şi mi-a spus că mai mulţi poliţişti au intrat în clasă în timpul primei ore şi i-au controlat în ghiozdane. Mi-a zis că s-a speriat foarte rău, pentru că au intrat mulţi în clasă şi nu le-au spus ce urmează să facă. Pur şi simplu i-au pus să scoată ce au în ghiozdane, apoi au căutat ei. A crezut că îi arestează, are numai 12 ani… Vă daţi seama că a fost marcat atâta vreme cât mi-a povestit cum a ajuns acasă. Am întrebat dirigintele şi directorul şcolii, şi mi-au confirmat că în şcoală au avut loc percheziţii, îndrumânu-mă să cer mai multe explicaţii de la Inspectorat şi IPJ”, a declarat mama unui copil de la şcoala din Jilava.

Citeşte şi: DEZVĂLUIRI! Cum se pregăteşte un tun de 84 de milioane de euro printr-o singură licitaţie de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat pentru paturi, saltele, corturi şi saci de dormit! Detaliile tenebroase prin care firme chinezeşti vor să pună la limita legii mâna pe contractul titanic!

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Card sau numerar? Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă când plătiți doar cu cardul
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România