Viktor Orban, despre implicarea în campania electorală din România: Suntem cu toţii oameni liberi

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, fiind întrebat despre cererea Ministerului român de Externe ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a se implica în campania electorală din România, că, din fericire, oamenii sunt liberi.
Romania TV
03 oct. 2012, 13:55
Viktor Orban, despre implicarea în campania electorală din România: Suntem cu toţii oameni liberi

Premierul Ungariei a fost întrebat de jurnalişti cum răspunde cererii făcute de Ministerul român de Externe în urmă cu câteva zile ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a se implica în campania electorală din România. „Din fericire, suntem cu toţii oameni liberi”, a declarat Orban.

Întrebat şi dacă a cerut Guvernului român să aloce resurse financiare pentru universităţi maghiare din România, premierul ungar a arătat că aceasta este treaba conducerii acestor instituţii de învăţământ superior, dar că subiectele legate de educaţie figurează întotdeauna pe agenda întâlnirilor bilaterale.

„Universitatea are propria sa conducere, deci orice cerere ar dori să adreseze Guvernului român nu e treaba primului ministru ungar. Dar în cadrul întâlnirilor pe care le avem întotdeauna discutăm probleme legate de educaţie şi învăţământul superior”, a arătat Orban.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că a solicitat în cadrul vizitei oficiale efectuate luni la Budapesta ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a altera campania electorală din România cu episoade care pot genera tensiuni şi interpretări de natură etnică.

Şeful diplomaţiei a avut la Budapesta întrevederi cu omologul ungar, János Martonyi, cu premierul Viktor Orbán şi cu preşedintele Parlamentului, László Kövér.

„Eu am transmis un mesaj clar în toate întâlnirile oficiale pe care le-am avut şi am spus faptul că, în opinia Guvernului României este important să privilegiem aspectele pozitive, proiectele pozitive ale relaţiei bilaterale şi să evităm alte episoade care pot genera tensiuni, pot genera interpretări în legătură cu aşa zise tensiuni de natură etnică şi din acest punct de vedere am solicitat ca în perioada care urmează, în această toamnă, când în România se va desfăşura o campanie electorală importantă pentru viitoarea structură a Parlamentului şi pentru viitorul Guvern să avem înţelepciunea de a separa interesele de natură politică internă dintr-o ţară sau alta şi să nu amestecăm campania electorală românească cu alte lucruri care ţin, poate, de interesele politice de la Budapesta”, a declarat Corlăţean.

El a adăugat că le-a explicat oficialilor din ţara vecină că e important ca tematica de campanie electorală să fie concentrată pe priorităţile de ordin economic şi social ale societăţii româneşti, care sunt relevante inclusiv pentru cetăţenii de etnie maghiară.

„Şi din acest punct de vedere am exprimat speranţa că interesul de a avea o campanie electorală care să se concentreze pe priorităţile reale ale societăţii româneşti, de ordin economic şi social, care sunt extrem de relevante pentru toţi cetăţenii, şi pentru români şi pentru maghiarii din România, să nu fie alterată, direcţionată de alte lucruri”, a afirmat Corlăţean.

Întrebat dacă a primit asigurări din partea oficialilor de la Budapesta că solicitarea sa va fi respectată, Corlăţean a arătat că speră ca mesajul Guvernului României să fi fost înţeles.

Şeful diplomaţiei a relatat că a reluat cu preşedintele Parlamentului, László Kövér, subiectul reînhumării scriitorului József Nyirő, căruia i-a transmis „foarte clar” că România şi comunităţile evreieşti au sensibilităţi importante faţă de aceste demersuri privind reînhumarea şi că acestea nu pot fi acceptate.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, s-a aflat într-o vizită neoficială de patru zile în Transilvania, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, implicându-se în acţiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar. El a venit în România deşi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti de la acea vreme, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, îi ceruseră să îşi amâne vizita după alegerile locale.

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a afirmat, pe 28 iulie, la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, referitor la referendum, că le urează „românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (29 iulie – n.r.) este o posibilitate”.

„Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică – n.r.) este o posibilitate. Iar la alegerile parlamentare, să ia decizii cu care să poată proteja acel fundament care există în starea firavă care a fost făurită şi de maghiarii din România. În invit pe maghiari să simtă greutatea istorică a momentului, este posibil ca soarta României să se hotărască pentru viitorul câtorva decenii”, a declarat Orban Viktor, potrivit traducerii oficiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România