VINEREA MARE. Denia Prohodului Domnului. Ce semnificaţie are această zi

VINEREA MARE este ziua în care a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi. Vinerea Mare este zi de post negru în care credincioșii NU mai pot veni la biserică cu flori pentru a trece de trei ori pe sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf - gest care simbolizează coborârea și ridicarea din groapa morții. În acest an, bisericile sunt închise, iar credincioșii primesc de la voluntari Sfintele Paști, dar și Lumina Sfântă. 

RomaniaTV.net
17 apr. 2020, 06:10
VINEREA MARE. Denia Prohodului Domnului. Ce semnificaţie are această zi

În Sfânta Vineri are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Textul acestei cântări este împărţit, ca structură, în trei părţi, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe şi a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată şi la sfârşitul ei. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.

Citeşte şi: Rugăciunea din Vinerea Mare. Te scapă de necazuri şi ţi se iartă toate păcatele

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Patriarhul Daniel a binecuvântat Paştile, la Catedrala Patriarhală. Când vor fi distribuite credincioşilor din Capitală

În Imperiul Roman, Crucea era cel mai crud instrument de tortură. Crucificarea provoca o moarte lentă, agonia putea să dureze şi câteva zile, şi era extrem de dureroasă şi de umilitoare. Din această cauză, pedeapsa răstignirii pe cruce era destinată numai rebelilor şi sclavilor, cetăţenii romani fiind absolviţi de o astfel de condamnare.

Răstignirea era precedată, din oficiu, de flagelare, adică de o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnaţilor. De multe ori victimele sucombau sub aceste lovituri, sau mureau după aceea din cauza rănilor provocate de ele. După flagelare, osândiţii erau siliţi să-şi ducă singuri crucea până la locul răstignirii.

Crucificarea era socotită pedeapsă exemplară, trebuia să înspăimânte pe toţi cei care s-ar mai fi putut gândi să încalce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cu cea mai mare deschidere pentru privitori.

Citeşte şi: Vinerea Mare 2020. Ce să nu faci în această zi ca să fii ferit de necazuri

Mântuitorul Hristos a fost răstignit în locul numit Golgota – „Căpăţâna”, înălţime calcaroasă, care semăna, de la distanţă, cu o ţeastă. Era situată în afara cetăţii, la o distanţă de câteva sute de metri. Se ajungea acolo ieşindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria şi Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa şi Betleem.

După legea romană, nu era îngăduită înmormântarea celor răstigniţi. După legea mozaica însă, ei trebuiau neapărat îngropaţi îndată ce se constata că au murit.

„Chinurile răstigniţilor erau înfiorătoare. Între ele, cel mai insuportabil era setea, consecinţă inevitabilă a oboselii, a febrei şi mai ales a pierderii considerabile de sânge. Răstigniţii erau fixaţi pe, cruce cu ajutorul cuielor, câte unul pentru fiecare mână şi pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu acelaşi cui. Pentru susţinerea greutăţii trupului, partea verticala a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluş care consta dintr-un cui mai mare, înfipt în aşa fel, încât să vină între coapsele victimei. Alte ori, răstigniţii erau legaţi de cruce înainte de pironire” (https://www.crestinortodox.ro/).

Sfinţii evanghelişti Matei (27, 51-53), Marcu (15, 38) şi Luca (23, 45) arată că, în clipa când Mântuitorul şi-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepţi din Ierusalim au înviat şi catapeteasma templului s-a rupt în două.

Martor la toate acestea a fost, fără voia sa, Longhin Sutaşul, comandantul ostaşilor care au asigurat paza Crucii la Răstignirea Domnului şi paza Sfântului Mormânt. Longhin făcea parte din corpul de armată condus de Ponţiu Pilat şi el a fost cel care a mărturisit: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27: 54).

Pătimirile sunt mai mult decât înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea le-a primit de bunăvoie pentru oameni.


loading...
Partenerii noștri