Violenţe la Cairo: Cel puţin două persoane au murit şi alte 300 sunt rănite VIDEO

Cel puţin două persoane au murit şi aproximativ alte 300 au fost rănite vineri, în timpul confruntărilor dintre manifestanţii ostili puterii militare şi soldaţii forţelor antirevoltă, în Cairo, conform unor surse din cadrul Ministerului Culturii, relatează AFP.
Romania TV
04 mai 2012, 14:25
Violenţe la Cairo: Cel puţin două persoane au murit şi alte 300 sunt rănite VIDEO

Aceste confruntări au avut loc în cartierul Abbaassiya, în apropierea Ministerului Apărării, odată cu ele crescându-se tensiunea provocată de apropierea alegerilor prezidenţiale, primul tur având loc la sfârşitul acestei luni.

Reprezentanţi ai spitalului universitar Al-Zahra au declarat că au fost transportate la acest spital corpurile a două persoane ucise în timpul confruntărilor. Medicii aflaţi la faţa locului au susţinut că cele două persoane au fost împuşcate.

Conform Ministerului Sănătăţii, confruntările s-au soldat cu un mort, un militar.

Acelaşi Minister a anunţat şi faptul că 296 de persoane au fost rănite, între care 131 au fost transportate la spital. „Am primit 130 persoane care au fost rănite în timpul confruntărilor din Abbassiya”, a declarat Hicham Adel, directorul adjunct al spitalului Ain Shams, citat de agenţia oficială Mena.

Manifestanţii au aruncat cu pietre în forţele de ordine, care au răspuns la rândul lor cu folosirea tunurilor de apă şi gaze lacrimogene, la care s-au adăugat şi şarje în mulţime.

Confruntările s-au transformat în urmăriri cu vehicule militare pe numeroase străzi ale cartierului Abbassiya, în apropierea Ministerului, unde s-au auzit şi focuri de armă.

Serviciile de securitate au susţinut că a fost vorba despre focuri de avertisment trase pentru a dispersa mulţimea.

Conform unor surse din cadrul Parchetului militar, armata egipteană a reţinut 170 de persoane în timpul acestor confruntări.

În pofida unei acalmii relative de la sfărşitul după amiezii, confruntările şi-au reluat intensitatea la începutul serii.

În sectorul Ministerului va fi impusă o stare de urgenţă, începând cu ora 23.00 locală (00.00, ora României) până sâmbătă dimineaţă, conform declaraţiilor generalului Muhtar al-Moulla, membru al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA).

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce trădare! FCSB-istul care abia așteaptă să o bată pe echipa lui Gigi Becali. Știe deja cum trăiesc suporterii Rapidului derby-ul
Capital.ro
Curs valutar luni, 29 iunie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Rică Răducanu a dat verdictul: ”Mare de tot”
MediaFlux
Horoscop 29 iunie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor definitive pentru toate zodiile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?