Viorica Dăncilă explică de ce nu a ajuns la mitingul PSD de la Iaşi

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Arad, că nu a reuşit să ajungă la mitingul PSD de la Iaşi în condiţiile în care şi-a propus să viziteze cât mai multe judeţe din ţară, iar "timpul nu este în favoarea" echipei guvernamentale, astfel că miniştrii s-au împărţit.
Romania TV
10 mai 2019, 12:26
Viorica Dăncilă explică de ce nu a ajuns la mitingul PSD de la Iaşi

Întrebată de jurnalişti la Prefectura Arad de ce nu a fost prezentă alături de conducerea PSD la mitingul de la Iaşi, Viorica Dăncilă a răspuns: „Pentru că am încercat să acoperim mai multe judeţe din ţară şi atunci o parte au mers la mitingul de la Iaşi, o parte am venit în judeţele din altă zonă a ţării, tocmai pentru a încerca să avem o acoperire cât mai mare. Timpul nu este în favoarea noastră şi de aceea încercăm să ajungem în toate judeţele ţării, nu numai noi aici, avem şi alţi miniştri care sunt în alte judeţe, de aici vom pleca şi noi în alte judeţe, astfel încât să putem să luăm contact cu oamenii, să vorbim cu cetăţenii şi să vedem ce îşi doresc de acum încolo şi care este opinia lor”, scrie Agerpres.

Întrebată de ce nu ajunge şi la Timişoara în cadrul vizitei programate în judeţul Timiş vineri, la Giarmana, premierul a spus că timpul nu îi mai permite, dar că se va întoarce la Timişoara cu altă ocazie.

Viorica Dăncilă a precizat că a dorit să fie prezentă la Arad pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile europene şi fondurile guvernamentale.

„Am vrut să vedem care sunt problemele, am vrut să vedem cum este implementat programul de guvernare, am vrut să vedem dacă ne încadrăm în termene pentru obiectivele care vor fi construite în judeţul Arad”, a declarat premierul Dăncilă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT