Viorica Dăncilă: Vom modifica legea achiziţiilor publice în şedinţa de joi a guvernului

Legea achiziţiilor publice va fi modificată, în şedinţa de guvern de joi, în ceea ce priveşte termenele în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţiile pe fondurile europene, în sensul reducerii acestora, a anunţat, luni, la Bacău, premierul Viorica Dăncilă.
Romania TV
21 mai 2018, 12:27
Viorica Dăncilă: Vom modifica legea achiziţiilor publice în şedinţa de joi a guvernului

„Schimbul de bune practici îl putem folosi şi este benefic. În modificarea legii achiziţiilor publice, pe care o vom face în şedinţa de guvern de joi, avem un capitol destinat acestui lucru (contestaţii – n.r.). Am luat modelul german şi vom face acest lucru”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, anterior, în acelaşi context, la Bacău, că este necesară o prevedere legislativă potrivit căreia contestaţiile la licitaţiile cu fonduri europene să primească o soluţie în instanţă în maximum 6 luni.

„Acea propunere, pe care am făcut-o încă de când am venit comisar european, a înfiinţării unei secţii speciale pentru fonduri europene, care să se dea decizii în instanţă în maximum 6 luni de zile, după modelul polonez, ar fi fi binevenită ca schimbare legislativă. Avem în ţară foarte multe proiecte care au fost sau sunt în instanţă, s-au pierdut bani pentru că exerciţiul bugetar. După cum ştiţi, exerciţiul bugetar durează 7 ani. Avem un proiect aici, lângă Bacău, unde cel care pierdut licitaţia a dat în judecată pe cel care a câştigat-o. Nimeni nu poate nega unei companii sau unui om dreptul de a contesta. A câştigat după 7 ani şi mai avea la dispoziţie doar o lună să pună în practică un proiect de drumuri, ceea ce practic este imposibil. Polonia a optat pentru această posibilitate şi au schimbat legislaţia astfel încât, în maxim 6 luni de zile, să se dea un verdict, să poată continua lucrările”, a declarat comisarul european Corina Creţu.

Premierul Viorica Dăncilă şi comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se află în judeţul Bacău pentru a vizita mai multe obiective realizate cu finanţare europeană şi pentru a participa la conferinţa cu tema „Investiţiile urbane în Europa: provocare pentru schimbare”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
CFR Cluj caută antrenor! În ce stadiu se află negocierile cu Edi Iordănescu. Exclusiv
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți