Vladimir Putin: Rusia nu va mai cunoaşte niciodată dictatura

Premierul rus Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale, a dat asigurări miercuri că Rusia nu va mai cunoaşte "niciodată" dictatura, într-un moment în care regimul său se confruntă cu o contestare fără precedent.
Romania TV
25 ian. 2012, 13:00
Vladimir Putin: Rusia nu va mai cunoaşte niciodată dictatura

„Suntem o ţară deschisă, orice s-ar scrie pentru a ne face să ne temem de o aşa-zisă dictatură, aceasta nu există şi nu va mai exista niciodată la noi”, a declarat el, potrivit agenţiilor ruse de presă, în cadrul unei întrevederi cu studenţi la Tomsk, în Siberia.

„Suntem o ţară deschisă, cu o economie de piaţă. Suntem o ţară liberă”, a adăugat liderul rus.

Vladimir Putin este acuzat de opoziţie şi de organizaţiile neguvernamentale pentru drepturile omului că a implementat, de la sosirea sa la putere în 2000, un sistem politic pe măsură, a îngrădit presa şi i-a exclus pe criticii săi din viaţa politică, în cadrul „democraţiei sale conduse”.

Fraudele denunţate de opoziţie în cursul alegerilor legislative din decembrie au declanşat o mişcare de contestare fără precedent, iar opozanţii speră să reunească la 4 februarie, pentru a treia oară în două luni, zeci de mii de manifestanţi la Moscova.

Vladimir Putin rămâne totuşi marele favorit al scrutinului prezidenţial de la 4 martie, care ar urma să marcheze revenirea sa la Kremlin, pe care a trebuit să-l părăsească în 2008, după două mandate consecutive de preşedinte (2000-2008).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT