Vladimir Putin şi romantismul său: În iubire stă tot sensul vieţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat vineri în capitala rusă la un congres al Societăţii Geografice din Rusia, unde a ţinut un discurs în care, printre altele, a vorbit despre sensul vieţii şi al existenţei omului, după cum relatează RIA Novosti.
Romania TV
07 nov. 2014, 19:40
Vladimir Putin şi romantismul său: În iubire stă tot sensul vieţii

„În iubire stă, în general, tot sensul vieţii, al existenţei. Poate fi iubirea faţă de familie, de copii, faţă de patrie. Este un sentiment care stă la baza fiecăreia din acţiunile noastre”, a declarat liderul de la Kremlin, care a divorţat în vara anului 2013 de soţia sa Ludmila, presa rusă susţinând că fosta campioană olimpică la gimnastică artistică Alina Kabaeva ar fi iubita secretă a preşedintelui rus.

În acelaşi discurs, Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că Societatea Geografică din Rusia va contribui, prin activitatea sa, la întărirea dragostei faţă de ţară. „Este obiectivul nostru principal şi sunt absolut convins că succesul ne este garantat”, a adăugat Putin, care conduce Consiliul de Tutelă al Societăţii Geografice.

Fondată în 1845, la iniţiativa ţarului Nicolae I, Societatea Geografică Rusă a contribuit la efectuarea mai multor explorări importante în Rusia europeană, Urali, Siberia, Extremul Orient, Asia centrală, Caucaz, India, Iran, Noua Guinee şi în regiunile polare. Societatea a iniţiat crearea unor rezerve naturale în Imperiul rus. Această organizaţie numără în prezent 13.000 membri în Rusia şi în străinătate, notează agenţia citată.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte