Volksbank România a fost scoasă de sub urmărire penală

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus scoaterea de sub urmărire penală a Volksbank România şi a angajaţilor săi, din dosarul în care erau sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune în urma plângerilor depuse de un client.
Roxana Gagiu
04 feb. 2013, 20:26
Volksbank România a fost scoasă de sub urmărire penală

Procurorul de caz a argumentat decizia, aşa cum este prezentată în Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, prin faptul că infracţiunea invocată de clientul nemulţumit nu este o infracţiune, ci un litigiu de natură civilă. Aceeaşi rezoluţie prevede scoaterea de sub urmărire penală a angajaţilor Volksbank implicaţi în acelaşi dosar – din sucursală şi din centrală.

Acest dosar a fost deschis de Parchet în urma a nu mai puţin de şase plângeri penale depuse, pe parcursul a doi ani, de acelaşi client Volksbank – B. A. şi fratele său B.C.

Prima plâgere a fost făcuta în 18 Oct 2010. Clientul acuza angajaţii din sucursala Volksbank care a acordat creditul, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece au continuat să reţina comisionul de risc prevăzut în contractul de împrumut.

A doua plângere a fost făcută în 22 Octombrie 2010, împotriva a alţi doi angajaţi Volksbank, de data aceasta din centrală, tot pentru reţinerea comisionului de risc prevăzut în contractul semnat de client.

Plângerea numărul trei a fost formulată în 9 Ianuarie 2012, tot pentru abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei, din cauza că Banca nu a anulat clauza privind comisionul de risc.

A patra plângere a fost formulată în 22 Februarie 2012 de fratele acestui client, tot pentru abuz în serviciu. O zi mai târziu s-a mai făcut o plângere de petentul iniţial, angajaţii Volksbank fiind acuzaţi de înşelăciune.

Pe 28 Februarie 2012 a mai fost făcută o plângere de petentul iniţial. De aceasta dată, el solicita începerea urmăririi penale împotriva persoanei juridice pentru complicitate la înşelăciune.

Procurorul a apreciat că faptele invocate de client sunt de natură civilă („motivele invocate de banca fiind suficiente pentru a înlătura certitudinea existenţei unei intenţii penale, caracterizată prin rea-credinţă şi încălcarea deliberată a legii” – citat din rezoluţia procurorului).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT