Volodimir Zelenski, contrazis de Macron: „Nu este momentul negocierilor de pace cu Putin”

Preşedintele Zelenski a insistat asupra "necesităţii unui sprijin deplin, foarte operaţional pentru Ucraina", care să-i permită "restabilirea integrităţii teritoriale" a ţării.
Filip Stan
27 iun. 2022, 20:34
Volodimir Zelenski, contrazis de Macron:

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a spus luni şefilor de stat din ţările G7, cărora li s-a adresat prin videoconferinţă la summitul lor, că nu este momentul potrivit pentru negocieri cu Rusia, el considerând că Ucraina trebuie mai întâi să-şi consolideze poziţia pe plan militar înainte de a relua aceste negocieri, a transmis preşedinţia franceză, potrivit AFP.

”Preşedintele Zelenski le-a dat tuturor un răspuns care a fost foarte clar, şi anume că încă nu este momentul potrivit pentru negociere, Ucraina va negocia când va fi în poziţia să facă acest lucru, adică atunci când ea va fi restabilit o poziţie de forţă” pe plan militar, precizează Palatul Elysee.

Delir la televiziunea de stat rusă: „Tovarăşul Stalin a făcut o greşeală că a permis Germaniei să existe”

Preşedintele Zelenski a insistat asupra ”necesităţii unui sprijin deplin, foarte operaţional pentru Ucraina”, care să-i permită ”restabilirea integrităţii teritoriale” a ţării şi a cerut în acest scop mai multe echipamente militare ”astfel încât Ucraina să poată opri înaintarea Rusiei şi să-i împingă pe ruşi dincolo de liniile (frontului) din februarie”, când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei, mai menţionează preşedinţia franceză.

Aceasta adaugă că preşedintele francez, Emmanuel Macron, ”a spus foarte clar că nimic din ceea ce priveşte Ucraina nu va fi decis fără Ucraina” şi că acesteia îi ”revine să stabilească momentul când poate intra în negocieri cu Rusia”.

Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situaţie confirmată de ambele părţi. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Rusia a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi presupune că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 din Indonezia, în urma unei invitaţii oficiale, anunţă Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 din noiembrie de la Bali, Indonezia, după ce a primit o invitaţie oficială, a anunţat luni consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov, relatează AFP.

”Am primit invitaţia oficială (…). Şi am răspuns pozitiv spunând că suntem interesaţi să participăm”, a declarat Iuri Uşakov.

Cu toate acestea, oficialul rus a precizat că mai este ”mult timp” până la summitul programat pentru 15-16 noiembrie, sugerând că formatul participării Rusiei ar putea fi schimbat.

Război Ucraina. Bombardamente intense în Lugansk – Se cere evacuarea de urgență a civililor

”Deocamdată, invitaţia este (făcută) pentru o participare personală”, a subliniat el. În octombrie anul trecut, liderul rus Vladimir Putin a participat prin videoconferinţă la summitul G20 de la Roma, din cauza pandemiei de coronavirus.
Jakarta a stârnit controverse prin invitaţia trimisă Rusiei pentru participarea la summitul celor mai dezvoltate 20 de economii (G20), în pofida acuzaţiilor de crime de război aduse la adresa Moscovei, după ce a lansat invazia în Ucraina pe 24 februarie.

State occidentale, în frunte cu Statele Unite, fac presiuni asupra Indoneziei, care deţine anul acesta preşedinţia rotativă a G20, să excludă Rusia din această întâlnire.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la rândul său, duminică, că este în favoarea participării statelor occidentale la următorul summit al G20, în pofida prezenţei probabile a preşedintelui rus.

”Cred că cel mai bine este să-i spunem în faţă, dacă vine, ce credem noi”, a afirmat şefa executivul UE.

Liderul statului indonezian şi preşedintele G20, Joko Widodo, va călători joi în Rusia, după o vizită în Ucraina programată în această săptămână. El va avea o întrevedere cu Vladimir Putin la Moscova, după ce a reprezentat Indonezia ca ţară invitată la summitul G7 din Germania din 26-27 iunie.

Widodo va fi primul lider asiatic care va vizita ambele ţări de la începutul conflictului. Potrivit lui Iuri Uşakov, Kremlinul se aşteaptă la discuţii ”substanţiale” între Vladimir Putin şi Joko Widodo, în special privind ”diferitele aspecte ale contextual internaţional ţinând cont de factorul ucrainean”.

Jakarta a invitat şi Ucraina la summitul G20. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns că va participa, cel puţin prin intermediul videoconferinţei.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi