Volodimir Zelenski pune presiune pe Occident, la Davos: „Livrările de tancuri occidentale trebuie să vină înainte de o nouă invazie a tancurilor ruseşti”

Volodimir Zelenski nu putea lipsi de la întâlnirea „șefilor lumii", de la Davos. Președintele ucrainean a cerut și mai mult ajutor din partea Occidentului, în războiul purtat împotriva lui Vladimir Putin. 
Filip Stan
18 ian. 2023, 22:16
Volodimir Zelenski pune presiune pe Occident, la Davos: „Livrările de tancuri occidentale trebuie să vină înainte de o nouă invazie a tancurilor ruseşti

Miercuri, Volodimir Zelenski s-a adresat miliardarilor, oamenilor de afaceri, politicienilor și activiștilor care participă la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Oficialul de la Kiev a declarat că livrările occidentale de tancuri şi unităţi de apărare antiaeriană ar trebui să ajungă în Ucraina mai repede, înainte ca Rusia să-şi desfăşoare propriile atacuri, relatează CNN.

Intervenția lui Zelenski a avut loc prin corespondență:

„Aprovizionarea Ucrainei cu sisteme de apărare aeriană trebuie să se facă înainte de următoarele atacuri cu rachete ale Rusiei (…) Livrările de tancuri occidentale trebuie să vină înainte de o nouă invazie a tancurilor ruseşti”, a declarat președintele Ucrainei.

În cadrul forumului, el a fost întrebat dacă este îngrijorat de securitatea sa personală, după ce ministrul său de interne a murit miercuri într-un accident de elicopter. El a spus că nu este îngrijorat. „Părerile mele nu s-au schimbat. Noi avem nevoie de muniţie, eu nu mă grăbesc să plec nicăieri”, a comentat el.

 

Volodimir Zelenski nu mai acceptă negocieri

 

În plus, liderul de la Kiev a amintit că unul dintre obiectivele sale reprezintă aderarea la NATO și UE.

„Garanţiile de securitate se numără printre priorităţile de top pentru noi (…) Înţelegem că, în acest moment, nu suntem încă acolo, din păcate, Rusia înţelege bine acest lucru şi face tot posibilul să ne îngreuneze aderarea. Dar suntem pe drumul spre NATO, pentru că NATO este cea mai bună garanţie de securitate pentru noi, pentru ţara noastră, pentru copiii noştri”, a mai declarat Volodimir Zelenski, la Davos.

Marţi, fostul secretar de stat american Henry Kissinger a declarat la Davos că în timp ce Ucraina trebuie sprijinită, Rusiei trebuie să i se ofere posibilitatea de a fi membră a ordinii globale. Întrebat despre comentariile lui Kissinger cu privire la locul Rusiei în lume, Zelenski a declarat: „Rusia şi-a câştigat deja un loc printre terorişti”.

„Prioritatea noastră de astăzi, sarcina noastră politică de astăzi, este să vedem că diferiţi lideri şi figuri politice, cei care sunt încă foarte relevanţi sau au fost relevanţi până de curând, recunosc marea greşeală pe care a comis-o Putin, recunosc că este vorba de o agresiune a Rusiei”, a menţionat Zelenski.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Transferul lui Ianis Stoica în Bundesliga, pe ultima sută de metri!
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT