VREME SEVERĂ în toată ţara. Sate izolate, case inundate, drumuri surpate

Ploile continuă în toată ţara, iar peste 20 judeţe se află sub avertizare de vreme severă. Meteorologii spun că, în unele zone, au căzut chiar şi 70 de litri de apă pe metrul pătrat.
Romania TV
24 mai 2012, 06:41
VREME SEVERĂ în toată ţara. Sate izolate, case inundate, drumuri surpate

În judeţul Mehedinţi, apele râului Coşuştea au ieşit din matcă şi au inundat zeci de case şi gospodării şi aproape 400 de hectare de culturi agricole. Zeci de imobile au fost inundate, iar oamenii spun că apa a ajuns chiar până la genunchi. Patru sate au rămas izolate după ce câteva podeţe şi drumuri au fost rupte de ape.

La Târgu Jiu, vântul a rupt un pom care s-a prăbuşit în mijlocul unei străzi.

Şi în Prahova, ploile au făcut probleme. S-au produs alunecări de teren şi în mai multe localităţi, drumurile comunale şi judeţene s-au surpat. De asemenea, mai multe instituţii au fost inundate, cum a fost Liceul Dimitrie Cantemir sau Liceul Militar din Breaza, unde pompierii au fost chemaţi să scoată apa din subsol.

Joi dimineaţă, încă de la ora 6:00 a intrat în vigoare un cod galben de ploi, iar instabilitatea atmosferică se menţine accentuată pentru tot estul şi sud-estul teritoriului, iar cantităţile de apă vor depăşi în unele zone 70 de litri pe metru pătrat.

 

 

 

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Pentru ce le mulțumește David Popovici părinților săi. Răspunsul senzațional din spatele performanțelor
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu: vedeta este devastată de a doua pierdere importantă în doar câteva luni
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet