WIMBLEDON 2014. Eugenie Bouchard, noul star sexy al tenisului mondial. Galerie foto cu adversara Simonei Halep

WIMBLEDON 2014. Eugenie Bouchard este adversara Simonei Halep în semifinalele turneului de la Wimbledon, partidă care se va disputa joi, de la ora 17.00 Canadianca a jucat două semifinale de Grand Slam anul acesta, dar a atras atenţia şi prin înfăţişarea sa sexy, dincolo de terenul de tenis.
Daniel Spătaru
03 iul. 2014, 08:09
WIMBLEDON 2014. Eugenie Bouchard, noul star sexy al tenisului mondial. Galerie foto cu adversara Simonei Halep

WIMBLEDON 2014. Eugenie Bouchard a reuşit în 2013 un salt de peste 100 de locuri în clasamentul WTA, de pe 147 pe 32, fiind alături de Simona Halep una dintre jucătoarele cu cea mai spectaculoasă ascensiune în ierarhia profesionistă.

Canadianca de 20 de ani, a fost prima jucătoare de tenis din Canada care a câştigat titlul de junioare la Wimbledon, în 2012, iar în acest an a ajuns până în semifinale la Australian Open şi French Open.

Citeşte şi Simona Halep, MESAJ IMPRESIONANT pentru TOŢI ROMÂNII

Datorită înfăţişării sale, Eugenie Bouchard este deja considerată drept noul sex simbol al tenisului mondial, rivalizând la acest titlu cu Maria Şarapova şi Ana Ivanovic. La Wimbledon 2014, Genie Bouchard s-a dovedit mai valoroasă decât ele, dar în drumul spre finală îi stă noua senzaţie a tenisului, SIMONA HALEP.

Semifinala HALEP vs. BOUCHARD se va juca joi, de la ora 17.00, şi va fi LIVE TEXT pe RomaniaTV.net.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Fenomenul Ronaldo! Toate secretele lui CR7, dezvăluite de omul care-i stă în umbră de 22 de ani
Capital.ro
Actorul din „Dallas” și „Papillon” a murit. Povestea unui destin discret de la Hollywood
Playtech.ro
Câți bani trebuie să fi contribuit pentru o pensie de 5.000 de lei în România. Salariul și punctele de care ai nevoie
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece