Cum îţi ajuţi micuţul să treacă peste frica de primele zile de grădiniţă

Frica de primele zile de grădiniţă este îndreptăţită - imaginează-ţi ce schimbare reprezintă aceasta pentru copil: dintr-odată intră într-o lume diferită, care funcţionează după reguli noi.
Alina Costache
16 sept. 2014, 06:40
Cum îţi ajuţi micuţul să treacă peste frica de primele zile de grădiniţă

Nu e de mirare că primele zile de grădiniţă se pot lăsa cu lacrimi pentru mulţi copii. Dar există modalităţi prin care părinţii şi educatoarele pot uşura acomodarea copilului cu grădiniţa şi pot atenua frica din primele zile de grădiniţă.

Iată câteva sfaturi şi strategii care pot fi aplicate în primele zile de grădiniţă ale copilului.

De ce-i este frica unui copil mic

Cum atenuezi frica de primele zile de grădiniţă

Nu transforma grădiniţa într-o necunoscută de care ajunge să se teamă În loc să-i povesteşti despre prima zi de grădiniţă ca despre o zi foarte importantă pentru care trebuie să se pregătească şi de care va ajunge să se teamă (grădiniţa devine o mare necunoscută), compara grădiniţa cu un mediu cu care este deja familiarizat – un loc în care se ducea să mai înveţe, un grup de joacă, de dans etc.

Citeşte şi Cum îl convingi pe micuţul tău să meargă la grădiniţă

Spune-i că este un loc în care îşi va face prieteni aşa cum şi-a mai făcut şi înainte.

Citeste mai multe despre frica de primele zile de gradinita pe mami.ro.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au blocat!”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei. E adorată de români, iar bugetul e unul prietenos
Capital.ro
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Anunțul zilei! Ai 6 luni la dispoziție să soliciți mai mulți bani de la Guvern
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Căpșunile, reginele sezonului. Două rețete care dau dependență
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena: Tradiții, superstiții și obiceiuri ancestrale în calendarul ortodox pe 21 mai
MediaFlux
VINE URGIA în România! Vremea rea lovește din PLIN!
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'