Zborul în spaţiu al miliardului Richard Branson, investigat pentru posibile nereguli de Administraţia Federală pentru Aviaţie. Vehiculul SpaceShipTwo va fi reţinut la sol până la finalizarea anchetei

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a decis joi să interzică zborurile în spaţiu ale vehiculului SpaceShipTwo, fabricat de compania Virgin Galactic, până când agenţia va finaliza raportul anchetei ce vizează un incident petrecut în timpul unui zbor din luna iulie sau până când va stabili că astfel de incidente nu afectează siguranţa publică.
Daniel Spătaru
03 sept. 2021, 16:58
Zborul în spaţiu al miliardului Richard Branson, investigat pentru posibile nereguli de Administraţia Federală pentru Aviaţie. Vehiculul SpaceShipTwo va fi reţinut la sol până la finalizarea anchetei

FAA a transmis că anchetează o deviere de la traiectoria de coborâre a vehiculului SpaceShipTwo, care l-a transportat pe fondatorul şi CEO-ul companiei Virgin Galactic, miliardarul Richard Branson, până la limita cu spaţiul, pe 11 iulie. „SpaceShipTwo a deviat de la traiectoria autorizată de Controlul Traficului Aerian în timpul coborârii sale spre Spaceport America din New Mexico”, se arată în comunicatul oficial, preluat de BBC.

„Virgin Galactic nu va putea să lanseze din nou vehiculul său SpaceShipTwo până când FAA nu va finaliza raportul anchetei sau până când nu va stabili că problema asociată acelui incident nu afectează siguranţa publică„, a precizat agenţia americană. Reacţionând după comunicatul FAA, reprezentanţii companiei Virgin Galactic au declarat că „analizează cauzele incidentului şi încearcă să găsească o modalitate pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente în timpul misiunile viitoare”.

Ei au adăugat că acea deviere din timpul zborului spaţial din luna iulie, cunoscut sub numele de „Unity 22”, a fost „o traiectorie controlată şi intenţionată, care a permis misiunii ‘Unity 22’ să ajungă cu succes în spaţiu şi să aterizeze în siguranţă în Spaceport America din New Mexico” şi că „în niciun moment pasagerii şi echipajul nu s-au aflat în pericol”. „Colaborăm îndeaproape cu FAA pentru a sprijini o analiză detaliată şi o rezolvare în timp util a acestei chestiuni”, au mai spus reprezentanţii companiei Virgin Galactic.

Citeşte şi Dumitru Prunariu critică zborul spaţial al lui Richard Branson. „Nu prea văd momentul istoric. Nu am văzut Cosmosul Negru”

Miercuri, compania miliardarului Richard Branson anunţase că „acel zbor spaţial a coborât într-adevăr sub altitudinea programată a aeronavei… pe o distanţă scurtă şi pentru un interval scurt de timp (1 minut şi 41 de secunde)”. În aceeaşi zi, Virgin Galactic anunţase că plănuieşte un alt zbor orbital al vehiculului SpaceShipTwo din New Mexico şi că are în vedere o fereastră de lansare la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, în funcţie de verificările sale tehnice şi de condiţiile meteorologice. Acel zbor ar urma să transporte în spaţiu un echipaj alcătuit din trei persoane, membri ai Forţelor Aeriene Italiene şi ai Consiliului Naţional de Cercetare din Statele Unite.

Richard Branson s-a aflat printre cei şase angajaţi ai companiei Virgin Galactic care au participat la zborul orbital din luna iulie, când au reuşit să ajungă la o altitudine de peste 80 de kilometri deasupra deşertului din New Mexico. Miliardarul britanic a spus că acea misiune a fost un precursor al unei noi ere în turismul spaţial şi că Virgin Galactic, o companie pe care a creat-o în 2004, doreşte să îşi înceapă operaţiunile comerciale în 2022.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT