Zece filme de groază de vizionat în noaptea de Halloween pe Netflix

Mai sunt doar câteva zile până la Halloween. Cum pandemia ne descurajează tot mai mult să ieșim din case, petrecerile nu vor fi posibile în acest an, așa că cel mai potrivit lucru pe care îl putem face în noaptea de Halloween ar fi un maraton de filme de groază.
Filip Stan
26 oct. 2021, 16:22
Zece filme de groază de vizionat în noaptea de Halloween pe Netflix

Fiindcă pandemia ne descurajează tot mai mult să ieșim din case, iar petrecerile nu vor fi posibile în acest an, cel mai potrivit lucru pe care îl putem face în noaptea de Halloween ar fi un maraton de filme de groază.

Iată câteva idei de filme pe care le găsiți pe Netflix pentru seara de Halloween.

The Conjuring 1, 2

Doi specialiști în paranormal sunt chemați de familia Perron terorizată de prezența unor spirite. Odată ajunși acolo, cei doi se trezesc față în față cu cel mai complicat caz din cariera lor. Experiența este terifiantă și cei implicați reușesc cu greu să scape. Filmul este inspirat dintr-o poveste reală. În rolurile principale îi vedeți pe Vera Farmiga, Patrick Wilson. Regizorul este James Wan. A doua parte a filmului a fost lansată anul acesta și a apărut deja pe Netflix.

The Shining

„The Shinning” e considerat unul dintre cele mai bune filme create vreodată și, cu siguranță, toți cei care l-au văzut pot confirma acest lucru. Dacă nu ne-a convins suficient în „One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci), (deși în mod cert a făcut-o), Jack Nicholson mai dovedește o dată că e un actor desăvârșit. Personajul său, Jack Torrance, reușește cu multă pricepere să treacă de la o stare la alta și să ne facă să credem că tot ce i se întâmplă este real. Jack este un scriitor aspirant, care locuiește împreună cu familia într-un hotel pustiu din Colorado Rockies. Acesta ajunge să fie cuprins de nebunie și să-și terorizeze soția și fiul într-un mod neașteptat.

Citiți și Top 10 cele mai urmărite filme și seriale de pe Netflix în acest moment

The autopsy lui Jane Doe

Un film care te ține în suspans de cum începe și până se termină. Spune povestea unui medic legist, Tommy Tilden, și a fiului său, Austin, care au în față cadavrul unei tinere pe care trebuie să-l identifice. Jane Doe a fost descoperită fără suflare în subsolul unei case în care avusese loc o serie de crime îngrozitoare. Cei doi legiști trăiesc tot felul de experiențe stranii după fiecare procedură pe care o realizează.

IT

Bazat pe romanul lui Stephen King, cel mai nou film IT (cel din 2017) poate fi găsit în momentul de față pe Netflix. Povestea e cea clasică, mai mulți copii din orașul Derry încep să dispară rând pe rând. Micuții sunt forţaţi să îşi înfrunte cele mai mari frici odată cu întâlnirea sinistrului clovn Pennywise, a cărui istorie de crime şi violenţă este veche de câteva secole.

Regie: Andrés Muschietti

Distribuție: Owen Teague, Jaeden Lieberher, Finn Wolfhard, Bill Skarsgård.

Texas Chainsaw + Leatherface (part 2)

O tânără, pe nume Heather Miller, pornește într-o călătorie către Texas, unde are de luat în primire o moștenire, fără să-i treacă prin cap că are să-și intersecteze drumul cu un psihopat mascat, mânuitor al unui ferăstrău electric.

Tot pe Netflix găsiți și partea a doua a filmului, care arată adolescența lui Jackson și cum a ajuns acesta ucigașul fără chip de care se tem cu toții.

Doctor Sleep

Bazat tot pe romanul lui Stephen King, Doctor Sleep e practic o continuare a clasicului „The Shining”. Continuă povestea lui Danny Torrance, la 40 de ani după îngrozitorul lui sejur de la Hotelul Overlook. Iremediabil traumatizat de experiența trăită în copilărie, Dan Torrance a încercat toată viață să-și găsească pacea. Însă acea pace este spulberată atunci când o întâlnește pe Abra, o adolescentă curajoasă, înzestrată cu aceeași „strălucire” supranaturală ca el. Lungmetrajul a apărut în 2019, la aproape 40 de ani de la producția fenomenală a lui Kubrick.

Regie: Mike Flanagan

Distribuție: Rebecca Ferguson, Ewan McGregor, Cliff Curtis

The Strangers

Producția spune povestea a doi îndrăgostiți care se retrag într-o casă de vacanță pentru a sărbători cererea în căsătorie. Nu după mult timp, extazul se transformă în coșmar, căci cad pradă unei familii de criminali. Lungmetrajul e inspirat dintr-o întâmplare reală ce a avut loc la casa de vacanță a familiei Hoyt la 1801 Clark Road pe data de 11 februarie 2005.

Don’t breathe

Trei prieteni pătrund în casa unui orb singurativ, convinși că vor reuși să plece cu niște sume frumoase de bani. Ceea ce nu știu ei e că simțurile acestuia sunt atât de dezvoltate încât provocarea lor e să scape cu viața din casa lui. Din distribuție fac parte Jane Levy (Evil Dead), Dylan Minnette (Goosebumps), Daniel Zovatto (It Follows) și Stephen Lang (Avatar, viitoarele Avatar 2, 3 și 4). Fede Alvarez (Evil Dead) regizează de pe un scenariu scris împreună cu Rodo Sayagues (Evil Dead). Filmul a fost atât de apreciat încât scenaristul a regizat el, de această dată, partea a doua a producției, lansată anul acesta.

Citiți și Jocul Calamarului a generat venituri de aproape un miliard de dolari, în mai puţin de o lună. Cifrele care aruncă în aer box-office-ul

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cele patru zodii care dau de noroc și bani în perioada următoare. Astrele pregătesc pentru ele transformări majore
Capital.ro
Călin Georgescu, scos complet din joc cu un plan simplu. Florin Călinescu: Ca la dosarele lui Ion Iliescu
Playtech.ro
Adevărul urât despre plajele din Albania, dezvăluit de doi turişti români. Ce nu se vede în pozele perfecte
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
BREAKING NEWS! A fost identificat trupul găsit în portbagajul rapperului D4vd. Celeste Rivas avea 15 ani și un iubit pe nume David
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
Anunț important! Cu cât vor crește salariile românilor în 2025
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor