Zeci de persoane, în faţa Secţiei 10 de Poliţie pentru a-i susţine pe Crăciun şi Alexe

Peste 30 de persoane au venit joi dimineaţă în faţa Secţiei 10 Poliţie din Capitală pentru a-i susţine pe Claudiu Crăciun, Alexandru Alexe şi pe ceilalţi trei învinuiţi în dosarul privind agresarea ministrului Daniel Barbu, chemaţi să dea declaraţii şi să fie înştiinţaţi că au fost puşi sub acuzare.
Romania TV
31 oct. 2013, 10:08
Zeci de persoane, în faţa Secţiei 10 de Poliţie pentru a-i susţine pe Crăciun şi Alexe

Claudiu Crăciun a ajuns la sediul Secţiei 10 de Poliţie, unde a fost citat ca învinuit, alături de alte patru persoane, în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu. Acesta a stat de vorbă cu grupul de susţinători înainte de a intra la audieri.

Potrivit Mediafax, protestatarii au pancate pe care scrie „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”, fiind amintit în acest sens articolul 35 din Constituţie. Un alt mesaj de pe pancartele afişate de protestatari este: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, prin viu grai, prin scris, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”, respectiv articolul 30 alineatul 1 din Constituţie.

Totodată, mulţi dintre protestatari şi-au prins în piept etichete pe care scrie „lider solidar” sau „lider făptuitor”.

Cinci persoane au fost puse sub învinuire în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu, acestea fiind citate pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi a fi audiate, a anunţat, miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cele cinci persoane au fost citate pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirea în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu prilejul participării, în 17 octombrie, la un protest neautorizat în Centrul Vechi al Capitalei.

Citeşte şi Daniel Barbu, despre cei care i-au vandalizat maşina: Le-am spus că se poartă ca nişte neofascişti VIDEO

De asemenea, cele cinci persoane puse sub învinuire urmează să fie audiate, a arătat Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, într-un comunicat de presă.

Cele cinci persoane au fost citate de poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale – Poliţia Sector 3, sub îndrumarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 3.

„Pentru garantarea dreptului la apărare al învinuiţilor, alte date (inclusiv numele învinuiţilor şi momentul audierii) nu pot fi făcute publice în acest moment”, a precizat sursa citată.

Claudiu Crăciun a declarat miercuri, că a fost citat de anchetatori în calitate de învinuit, alături de Alexandru Alexe şi alte trei persoane, în legătură cu incidentul din 17 octombrie, în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

„Sper ca anchetatorii să reziste presiunilor guvernamentale care au fost exprimate public. În acelaşi timp, sunt convins că sutele de mii de protestatari din ţară şi din stăinătate nu se vor lăsa intimidaţi de astfel de dosare dubioase, de provocările forţelor de ordine din ce în ce mai prezente şi de declaraţiile total deplasate ale primului ministru, faţă de nişte proteste care au fost şi vor rămâne paşnice, dar hotărâte”, a spus Claudiu Crăciun.

În 25 octombrie, Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe au dat declaraţii la Secţia 10 de Poliţie din Capitală, în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Mai mulţi martori i-ar fi indicat pe Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe ca fiind persoanele care în seara zilei de 17 octombrie au spart luneta maşinii în care se afla ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Tot în 25 octombrie, la Secţia 10 Poliţie au fost audiate mai multe persoane, unele în calitate de martori.

Ministrul Daniel Barbu declara în 19 octombrie, că a fost identificat „autorul” incidentului din Centrul Vechi, în persoana „tânărului universitar fără operă” Claudiu Crăciun. „Ştim şi autorul, îmi permit să-l spun, Claudiu Crăciun, a fost identificat. E păcat, că înţeleg că este un tânăr universitar”, a spus atunci Barbu.

Daniel Barbu a participat în 17 octombrie, de la ora 19.00, la evenimentul „Cafeneaua critică”, în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l „Câţi bani ţi-ai luat?” şi cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine – poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.

Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, declara în 18 octombrie, într-o conferinţă, că şaisprezece persoane implicate în acest incident au fost identificate, fiind de asemenea identificaţi şi martori care pot furniza informaţii despre incident.

Citeşte şi GAFĂ a lui Stroe, după atacul asupra ministrului Culturii: Au fost identificaţi 8 agresori, 30 sunt REŢINUŢI

Iniţial, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul. Daniel Barbu a precizat că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului.

Barbu este protejat, din 18 octombrie, de o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), el precizând că s-a simţit „în pericol” în timpul incidentului petrecut în Centrul Vechi al Capitalei.

Premierul Victor Ponta a declarat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi sancţionarea acestora contravenţională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

La o zi după incident, premierul Ponta l-a anunţat pe ministrul de Interne că jandarmii au mandat clar din partea sa să acţioneze „fără complexe” atunci când protestele depăşesc „linia roşie” şi se transformă în agresiuni şi ameninţări.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

DailyBusiness
Nicușor Dan nu vede posibilă exploatarea aurului de la Roșia Montană cu tehnologiile actuale
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Gigi Becali când a aflat că Aberdeen – FCSB se va transmite pe Voyo. Exclusiv
Capital.ro
Taxă în România pentru șoferi. Anunț privind locurile de parcare. Trebuie să prezinți RCA și ITP valabil
Playtech.ro
Ce salariu primeşte o însoţitoare de zbor, în 2025? Cum se calculează banii exact: 'Vă spun la ce să vă aşteptaţi, asta este realitatea'
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Cum s-a făcut Călin Georgescu de râs cu „călugării abandonați”. Nu a înțeles nimic din noua legislație privind CASS
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
Motivul pentru care George Burcea nu mai apare în Wednesday, sezonul 2. IREAL ce salariu ar fi cerut actorul român
iamsport.ro
Trump s-a întâlnit cu Zelensky și a făcut un anunț de impact pentru Ucraina: ”Cred că vom încheia acest război” + Ce spune că va vorbi cu Putin la telefon
MediaFlux
Decizie privind seniorii cu pensie peste 3.000 de lei. Vor fi afectați de această schimbare fiscală
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Guvernul vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse cu 10% și posturile