Zeiţele din viaţa reală trăiesc în Nepal, în temple. De cum ajung acolo, după ce au fost alese de mici, nu au voie să iasă în lume şi să umble pe pământ, cu propriile lor picioare. 

Lumea li se închină, le venerează, le adoră pe aceste fiinţe umane care trăiesc şi respiră. Ele sunt simbolurile neîntinate ale unei lumi spirituale.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Bianca, o tânără de 20 de ani, este disperată că nu își ...

ȘOCANT. O tânără, la un pas de moarte după ce a băut cafea ...

Li se spune Kumaris  şi se crede că sunt încarnarea zeiţei hinduse a Puterii, Kali. Sunt selectate de mici şi trebuie să treacă parcurgă o pregătire în 32 de etape pentru a primi statutul sacru, astfel încât să fie demne de propria lor divinitate.

Citeşte şi Uimitor: Ce se întâmplă în creierul nostru în timpul rugăciunii

Pentru aceste fete, viaţa pe care o duc nu înseamnă numai o schimbare de nume şi status, ci o schimbare a întregii lor existenţe.

Virginele

Kumaris, care înseamnă „virgină” în nepaleză, sunt luate din casele şi familiile lor îndată ce au fost alese şi duse în taină departe, în temple, unde trăiesc întocmai ca nişte zeităţi. 

Fetele sunt selectate printr-un proces cultural riguros, din familiile budiste Newar.Ele nu părăsesc templele decât în câteva ocazii, cum ar fi, de pildă, festivalurile sau unele procesiuni.

Nu merg pe picioarele lor, pentru că nu au voie să atingă pământul, ci sunt purtate în care, cu tronurile sau pe braţele unor oameni.

Nu merg la şcoală, nu iau parte la viaţa de zi cu zi ca ceilalţi oameni şi nu sunt scoase din încăperile în care stau decât de maximum 13 ori pe an, în faţa caselor sau templelor în care locuiesc.

Reîntoarcerea la viaţa de toate zilele

Viaţa acestor fiinţe se schimbă însă radical atunci când ajung la pubertate. Atunci este momentul în care fetele se supun unui ritual numit Gufa, timp de 12 zile, iar viaţa lor de Kumari încetează. 

Fetele se întorc la viaţa obişnuită, a muritorilor de rând, pe care ele nu o cunosc încă. Astfel, multe dintre ele trebuie să treacă prntr-o perioadă de acomodare, care le este mai mult sau mai puţin la îndemână.

Sunt nevoite să îşi schimbe o mare parte din obiceiurile de până acum, iar unele au dificultăţi mari de adaptare, neştiind nici să meargă pe propriile lor picioare.

Când ajung în lumea reală şi se reîntorc în familiile lor, fetele nu sunt, practic, pregătite să se descurce în afara templelor în care au fost crescute.

Trebuie să ia totul aproape de la zero, să meargă la şcoală, să înceapă un alt proces de educaţie decât cea care li s-a impus în perioada cât erau considerate fiinţe sacre.