Zgonea: Victor Ponta are dreptate. Crin Antonescu a fost incorect

Valeriu Zgonea a declarat luni, referindu-se la scandalul creat în USL, că "din păcate, Crin Antonescu a fost incorect şi faţă de Victor Ponta, dar şi faţa de liberali" şi că este necesară "mai multa consecvenţă pe subiectele importante" pentru a menţine unită Uniunea Social Liberală.
Romania TV
16 dec. 2013, 13:07
Zgonea: Victor Ponta are dreptate. Crin Antonescu a fost incorect

„Eu am fost la şedinţele despre care se vorbeşte. Crin Antonescu, din păcate, a fost incorect şi faţa de Victor Ponta, dar şi faţă de liberali. Ponta are dreptate. Ca să ţinem USL unită avem nevoie de mai multa consecvenţă pe subiectele importante”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

„Îmi pare rău că unii colegi manipulează opinia publică şi vor să lase impresia că au fost opinii disparate”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Reacţia şefului Camerei Deputaţilor vine după atacurile şi tensiunile din ultimele zile din USL. Luni, Victor Ponta l-a acuzat pe Crin Antonescu că şi-a minţit colegii din PNL şi presa atunci când a susţinut că nu a existat o înţelegere în USL privind susţinerea proiectului de lege a amnistiei şi graţierii. Premierul spune că şeful liberalilor ştia că în Parlament trebuia să se voteze legea amnistiei săptămâna trecută, deşi a negat acest lucru. Mai mult, şeful PNL chiar ar fi cerut o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

În replică, Antonescu a spus că nu-i permite lui Ponta să-l facă mincinos şi că ca fi greu ca USL să continue în condiţiile acestea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat