Procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, amânat

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat marţi judecarea apelului în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci de închisoare, după ce unul dintre judecători a formulat o cerere de abţinere.
Romania TV
08 apr. 2014, 03:49
Procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, amânat

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost prezent marţi la CAB, unde a spus că speră să se facă dreptate în acest dosar. El ar fi urmat să dea declaraţii în dosarul în care este acuzat de spălare de bani.

La termenul de marţi, unul dintre cei doi judecători din complet a formulat o cerere de abţinere, deoarece ar fi fost implicat într-un alt caz privind fapte de corupţie ale unora dintre inculpaţii din dosarul ICA.

Un alt complet de judecători urmează să judece cererea de abţinere a magistratului şi în funcţie de hotărârea pe care aceştia o vor lua, dosarul se va judeca în acelaşi complet sau într-unul cu o componenţă schimbată.Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe 26 septembrie pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în dosarul privind privatizarea ICA.

Lui Dan Voiculescu i se interzic mai multe drepturi civile pe o perioadă de trei ani, după executarea pedepsei.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi – fost director general al ICA, Sorin Pantiş – fost ministru al Telecomunicaţiilor şi angajat al ICA, Jean Cătălin Sandu, Popa Corneliu, Vlad Nicolae Săvulescu şi Flavius Pop au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare.

Alţi inculpaţi din dosar, respectiv Constantin Baciu, Grigore Marinescu, Vica Ene şi Alexandru Petre, au primit câte cinci ani de închisoare.

Instanţa l-a obligat pe Dan Voiculescu să plătească aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea a peste 18 milioane de acţiuni de la ICA, donate de liderul conservator fiicei sale Camelia Voiculescu.

De asemenea, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.

Judecătorii au menţinut sechestru asigurător pus de procurori pe bunurile şi conturile lui Dan Voiculescu, printre care o casă din Bucureşti evaluată la 250.000 euro şi un cont deschis la BRD, în care se află peste 15 milioane lei.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Președintele lui Dinamo, poveste de film. Nicolescu, fiul regizorului Ioan Cărmăzan: „Prima oară m-a întrebat dacă am fost la curve!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. A depus plângere la CSM împotriva lui Nicușor Dan. Ce acuzații aduce
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie puse cauciucurile de iarnă. Mulţi cred că trebuie să ningă pentru a le schimba
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Mama ucisă pe trecerea de pietoni este înmormântată astăzi, la Curtea de Argeș. Imaginile cu băiatul ei mare sunt sfâșietoare
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
PSD pregătește 5 prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți ai partidului. Numele surpriză de pe lista lui Grindeanu (Surse)
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025