ZILE LIBERE 2018: Două minivacanţe pentru români. Câte libere se anunţă de Paşte şi 1 Mai

ZILE LIBERE 2018: Salariații de la stat și cei din mediul privat s-ar putea bucura de o minivacanță de patru zile cu ocazia Paștelui.  
Romania TV
08 mart. 2018, 10:16
ZILE LIBERE 2018: Două minivacanţe pentru români. Câte libere se anunţă de Paşte şi 1 Mai

ZILE LIBERE 2018: Prima și a doua zi de Paște sunt zile nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariații primesc timp liber, conform Codului muncii. În acest an, cele două zile pică pe 8 și 9 aprilie, adică duminică și luni.

Practic, asta înseamnă o minivacanță de trei zile: sâmbătă, duminică și luni. Totuși, minivacanța are șanse sporite să fie chiar de patru zile, dacă un proiect de lege aflat acum la președintele României va fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial în perioada imediat următoare.

Concret, este vorba de un proiect ce prevede că Vinerea Mare va fi inclusă pe lista liberelor legale.

Ziua Muncii, 1 mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni, deci o nouă minivacanţă pentru români.

ZILE LIBERE: Care sunt bugetarii norocoşi care vor avea MAI MULTE libere de Sărbători. Prevederea este în Codul Muncii

Anul viitor, Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie.

 

Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai.

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere.

Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, 30 noiembrie, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători.

Ziua Naţională a României, 1 decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă.

Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dronele FBI au ajuns în mâinile teroriștilor. Amenințare pentru Cupa Mondială: ”Chiar nu ne plac unele dintre echipe”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Se impun interdicții la volan. Măsura care îi vizează pe șoferii seniori
Playtech.ro
Unde sunt cele mai ieftine apartamente din Europa. Topul orașelor care atrag tot mai mulți cumpărători
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
Sute de lei pensie suplimentară. Milioane de pensionari o pot încasa dacă depun actele
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți