Zilele în care nu se spală rufe după Bobotează. Este păcat mare să bagi hainele la mașina de spălat?

Potrivit tradiţiei populare, se spune că nu este bine să speli rufe timp de 9 zile după Bobotează, având în vedere că aceasta este ziua în care se sfințesc toate apele.
Alina Costache
06 ian. 2023, 20:25
Zilele în care nu se spală rufe după Bobotează. Este păcat mare să bagi hainele la mașina de spălat?

Vineri a fost ziua de Bobotează, în care Iisus Hristos avea să fie botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Conform preceptelor religioase, în zilele cu cruce roşie nu se fac treburi în gospodărie, dar tradiţiile spun să nu se spele nouă zile după Bobotează. Biserica atrage atenția că aceasta este doar o superstiție și că sunt sfințite doar apele asupra cărora se oficiază slujba liturgică a sfințirii.

Dar, conform Bisericii Creștine, este doar un mit, reprezentanții acesteia spunând că nu este voie să se spele doar în aceste zile și doar atunci când aceste sărbători apar cu Cruce Roșie în Calendarul Creștin Ortodox. „În cadrul slujbei de sfințire a apei citim în stihirile canonului că „firea apelor se schimbă”. Dar acest lucru nu înseamnă că se sfințesc toate apele, ci doar apa asupra căreia se oficiază slujba liturgică a sfințirii. E bine să știm că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Nici în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta. Pe de altă parte, apa sfințită nu este valabilă doar o anumită perioadă de timp. Din acest motiv, precizăm că este greșită credința că până la sfârșitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, apele sunt sfințite și că nu trebuie să o folosim pentru spălat.”, se arată pe site-ul crestinortodox.ro.

Așadar, deși tradiția spune că trebuie respectate cel puțin 9 zile după Bobotează, gospodinele vor putea să spele hainele după terminarea celor două importante sărbători creștine, adică din 8 ianuarie.

Este interzis să bagi hainele la mașina de spălat doar în zilele cu Cruce roșie

Conform acestor canoane, de fapt, gospodinele nu au voie să spele în ziua de Bobotează și a doua zi, pe 7 ianuarie. Tradițiile și obiceiurile bătrânești spun că nu este bine să speli timp de 9 zile de la Bobotează, pentru că în ziua de 6 ianuarie începe sfințirea tuturor apelor.

Dar, conform Bisericii Creștine, este doar un mit, reprezentanții acesteia spunând că nu este voie să se spele doar în aceste zile și doar atunci când aceste sărbători apar cu Cruce Roșie în Calendarul Creștin Ortodox. „În cadrul slujbei de sfințire a apei citim în stihirile canonului că „firea apelor se schimbă”. Dar acest lucru nu înseamnă că se sfințesc toate apele, ci doar apa asupra căreia se oficiază slujba liturgică a sfințirii. E bine să știm că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Nici în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta. Pe de altă parte, apa sfințită nu este valabilă doar o anumită perioadă de timp. Din acest motiv, precizăm că este greșită credința că până la sfârșitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, apele sunt sfințite și că nu trebuie să o folosim pentru spălat.”, se arată pe site-ul crestinortodox.ro.

Așadar, deși tradiția spune că trebuie respectate cel puțin 9 zile, gospodinele vor putea să spele hainele după terminarea celor două importante sărbători creștine, adică din 8 ianuarie.

Un preot face lumină asupra unei vechi dileme: e păcat să speli duminica sau în orice zi de sărbătoare dacă foloseşti maşina de spălat? „Iei din timpul pe care trebuie să-l dedici lui Dumnezeu”

E păcat să speli duminica la maşină? Părintele Iulian Raţă, protopop de Orhei la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, face lumină asupra acestei vechi dileme: este sau nu păcat să speli în zilele de sărbătoare dacă foloseşti maşina de spălat?

De unde provine credinţa că este păcat să faci treburi în gospodărie în zi de sărbătoare

Credinţa că nu este bine să speli sau să te speli în zi de sărbătoare datează din vechime, atunci când nu exista apă curentă şi era necesar să faci foarte multe eforturi pentru a realiza această acţiune. Iar aceste multe eforturi însemnau mult timp pierdut într-o zi de sărbătoare în care timpul ar trebui să fie dedicat Domnului.

În vechime, în ziua de duminică, era interzisă chiar şi baia. Ce trebuie noi să înţelegem clar: ca să faci o baie în vechime, trebuia să aprinzi focul, să aduci lemne ca să aprinzi focul, să scoţi cenuşa, să aduci câteva căldări de apă de afară, să aduci vana în care să faci baie, după ce terminai baia, trebuia toată apa asta scoasă afară. Îţi lua o oră, poate şi mai bine, timp care, de fapt, e al lui Dumnezeu. Şi atunci era considerat timp pierdut aiurea.

Dacă revenim în zilele noastre, te trezeşti dimineaţa, te-ai dus sub duş, nu a fost necesar niciun efort pentru pregătirea duşului, apoi îţi vezi de treburile tale”, explică părintele Iulian Raţă.

E păcat să speli duminica la maşină? Răspunsul preotului

Revenind în zilele noastre, părintele spune că nu este păcat ca în zi de sărbătoare să facem acele lucruri care nu pot fi lăsate sub nicio formă pentru altă zi şi care nu necesită prea mult timp. De exemplu, este absolut normal să speli vasele de bucătărie după ce te-ai ridicat de la masă, dar nu se cade să scoţi toată vesela din dulap să începi să o cureţi.

Duminica facem acele lucruri pe care nu le putem face în altă zi. Să te trezeşti de dimineaţă, să mănânci, să speli vasele, este absolut firesc. Dar să-ţi treacă prin cap să scoţi toată vesela pentru că trebuie curăţenie generală în dulap, va fi păcat.

Citeste si Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului. Trebuie citită de cinci ori pe zi, timp de zece zile, pentru izbăvirea de necazuri şi împlinirea oricărei dorinţe

Să dai cu aspiratorul după ce ai mâncat şi au căzut nişte firimituri pe jos, este absolut firesc. Dar să te apuce spălatul şi scuturatul covoarelor este o greşeală. Deci duminica facem doar acele lucruri pe care nu putem sub nicio formă lăsa pentru altă zi„, mai spune părintele Raţă.

Deşi părintele nu a răspuns concret la întrebarea dacă e păcat să speli duminica la maşină, dacă respectăm principiul enunţat mai sus („duminica facem doar acele lucruri pe care nu putem sub nicio formă lăsa pentru altă zi„), această activitate ar intra în categoria „păcate”. Asta întrucât, chiar dacă „spală maşina, nu spăl eu„, această acţiune necesită efort din partea noastră: sortarea lucrurilor pentru spălat, apoi scoaterea din maşină şi întinderea lor pe uscător, timp pe care un bun credincios I-l dedică lui Dumnezeu.

Citeste si Cea mai puternică rugăciune către Dumnezeu. Se spune în momentele în care sufletul îţi este împovărat şi nu mai vezi ieşirea din labirintul necazurilor

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Veste-bombă de la FCSB: „Într-o lună va fi pe teren”. Ce spune Meme Stoica despre „noul fundaș”. Update Exclusiv
Capital.ro
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Tribunalul București decide astăzi, 9 februarie
Playtech.ro
Câte zile ține noul val de ger, care aduce temperaturi de -15 grade Celsius. Un anticiclon lovește România
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt cele victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Alianță pentru excluderea FCSB din SuperLiga: ”Mergem la UEFA. Trebuie să desființăm echipa «fake» a lui Gigi Becali”
MediaFlux
Românii și-ar putea lua adio de la o categorie de vouchere. Ministrul Economiei: „Eu cred într-o eliminare graduală”
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil