Andrei Pleşu: „Din păcate, protestele nu pot salva România”

Scriitorul şi filosoful Andrei Pleşu a prezentat mai multe scenarii prin care România poate fi salvată, opinând că nu protestelor vor aduce această salvare, dar că aceasta poate veni de vreme ce există oameni capabili să se angreneze într-o luptă civilă.
Filip Stan
30 ian. 2018, 06:57
Andrei Pleşu:

„Din păcate, protestele nu pot salva România. Ele arată doar că România poate fi salvată, de vreme ce există oameni capabili să se angajeze atât de direct într-o luptă civilă. Câtă vreme guvernarea e indiferentă, suverană, sigură pe dreptatea ei…Problema acestei guvernări este că se crede infailibilă. N-am văzut niciodată să spună, o dată, „am greșit”. Greșeala e la alții, tot timpul. În cel mai bun caz se admite că au fost unele greșeli de comunicare”, a declarat Andrei Pleşu la Digi24.

Când vine vorba despre elemente ce pot salva România, deşi afirmă în primă frază că nu are decât „idei utopice”, aceste prezintă două soluţii, şi anume oameni din interiorul PSD care să iasă din viziunea actuală a partidului şi să vină cu un nou tip de a face politică sau o trezire a opoziţiei.

„Contez pe faptul că un partid mare ca Partidul Social-Democrat trebuie să conțină și oameni – și sunt sigur că e așa – care își dau seama, ca orice om normal, că lucrurile nu merg bine, că ceva nu e în regulă, că dăm directive pe care pe urmă le retragem, că ne bâlbâim, că dăm Declarația 600, că o amânăm, pe urmă poate o schimbăm…și-s multe asemenea exemple. Nu se poate să nu-și dea seama și unii din PSD că asta nu e în regulă. Nu se poate să nu existe și oameni în PSD care să se simtă jenați că interfața lor ca partid de comunicare cu poporul e un băiat care la întrebarea De ce-ți bați nevasta? răspunde Fiindcă pot! sau la întrebarea de ce aveți penali? Pentru că putem! Asta nu e politică, nu e comunicare, e îmbrânceală de bodegă!

Asta e o variantă: partidul să se trezească, să găsească resurse – și sunt sigur că există – care să fisureze acest bloc de beton de la suprafață, care blochează tot și care se reciclează în colectivități mici, de la o guvernare la alta.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, către membrii noului Cabinet: Sper ca odată cu învestirea acestui Executiv să înceteze şi ţopăială guvernamentală

Acest partid nu va putea supraviețui la nesfârșit în varianta asta, dacă lucrurile rămân în limitele unei minime normalități.

O a doua soluție ar fi opoziția, evident. Nu se poate ieși dintr-o criză politică fără o participare intensă a partidelor de opoziție. N-au majoritate? Să se unească! Să facă ceva împreună care să-i ducă spre popularitate, spre coerență politică, spre persuasiune în raport cu întreaga țară. (…) Avem un USR care a ajuns să scadă în sondaje, avem un PMP care e la limită, avem PNL-ul care e mai sus, dar nu promite nimic! Să se facă măcar asta! De-aia am spus că sunt soluții utopice. Pentru că nu cred că PSD va ajunge la o formă de verticalitate eficientă și nici că opoziția se va coagula”,  consideră Andrei Pleşu.

Filosoful lasă şi un al treilea scenariu posibil, PSD să fie lăsat să guverneze în felul propriu până la finalul acestui mandat, iar votanţii să producă o schimbare radicală în alegerile din 2020, dar afirmă că acesta este un scenariu riscant şi imprevizibil.

„Nu știm de ce sunt în stare (actualii guvernanți – n.r.), din ce am văzut până acum într-un an, nu știm de câte ori mai schimbă guvernul în trei ani, poate mai schimbă de șase ori, să vedem cu cine, cu ce miniștri vor lucra, cu ce programe, pentru că au luat nenumărate hotărâri care: 1. nu duc spre prioritățile reale ale țării și 2. pe care ei înșiși le-au recuperat într-un fel, le-au modificat, deci e o bâlbâială generală”, consideră Andrei Pleşu.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este cel mai talentat jucător de la FCSB. Chiar și magazionerii și bucătarii de la baza din Berceni au recunoscut. „Un fragment de os i se plimba prin picior!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Ce avantaje ai dacă ai lucrat în grupa I de muncă – anii de reducere și punctele suplimentare
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar