Artişti români, ameninţaţi pentru că au acceptat să participe la un concert în Republica Moldova

Artiştii români sunt ameninţaţi pe reţelele de socializare din Moldova. Este vorba despre Mirabela Dauer şi formaţia Trei Sud Est, care au cântat la concertul organizat de primăria lui Ilan Şor, un controversdat afacerist moldovean, suspect în furtul unui miliard de dolari din trei bănci din Republica Moldova. Criticii guvernului de la Chişinău au încercat să îi intimideze pe artiştii care au răspuns invitaţiei controversatului primar.

10 nov. 2015, 15:22
Artişti români, ameninţaţi pentru că au acceptat să participe la un concert în Republica Moldova

Cea care a dat startul concertului, la care au venit 10.000 de oameni, a fost Mirabela Dauer. Artista a mărturisit că nu i-a păsat de ameninţările primite pe Facebook.

Nici cei de la Trei Sud Est nu s-au lăsat impresionaţi de ameninţări şi şi-au onorat invitaţia la concert.

Cei care i-au avertizat pe artişti să nu participe la concertul edilului din Orhei, Ilan Şor, sunt simpatizanţi ai Platformei ”Demnitate şi Adevăr”, care organizează de câteva luni proteste în faţa Guvernului şi cer aflarea adevărului despre un miliard furat.

Primarul afacerist Ilan Şor i-a înfuriat pe mulţi cu acest concert grandios, ale cărui costuri nu au fost dezvăluite. Edilul organizator de concerte este unul dintre suspecţii în ancheta privind dispariţia miliardului de dolari dispărut din trei dintre băncile din Republica Moldova.

Mai mult, a fost ales primar când era în arest la domiciliu, şi tot el este cel care l-a băgat la închisoare pe fostul premier Vlad Filat, cu un denunţ la procuratură.

Citeşte şi Mirabela Dauer a răbufnit: „Să curgă carnea pe voi, să vă ia părul foc aşa cum le-a luat acelor copii”