Aurescu, întâlnire la Ramallah cu preşedintele şi premierul palestinian

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a fost primit, luni, la Ramallah, de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. În acest sens, şeful diplomaţiei române a exprimat deschiderea României de a sprijini, inclusiv în cadrul UE, dar şi în plan bilateral, crearea atmosferei necesare reluării negocierilor directe de pace israeliano-palestiniene.
Iulian Tudor
19 oct. 2015, 20:49
Aurescu, întâlnire la Ramallah cu preşedintele şi premierul palestinian

Potrivit unui comunicat al MAE, în timpul întrevederii cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul României pentru dezvoltarea capacităţilor instituţionale palestiniene în cadrul unor programe bilaterale şi multilaterale, ca o contribuţie concretă a României la susţinerea soluţiei celor două state.

Citeşte şi: Palestina, încă un pas înainte pentru recunoaştere ca stat. ONU a autorizat-o să-şi arboreze drapelul la ONU

Totodată, a fost discutat calendarul viitoarelor întrevederi bilaterale şi organizarea unei noi reuniuni a Comitetului Interguvernamental Româno-Palestinian, prezidat de cei doi miniştri ai afacerilor externe, în prima parte a anului 2016.

Ministrul român de Externe a menţionat programele de burse în derulare, precum şi disponibilitatea extinderii numărului acestora, dar şi posibilităţile de extindere a cooperării bilaterale în domenii ca agricultura, sănătatea, exploatarea resurselor de apă.

„Şeful diplomaţiei române a discutat cu preşedintele palestinian despre situaţia actuală din Orientul Mijlociu şi despre perspectivele reluării negocierilor de pace cu Israelul, prilej cu care a pledat pentru stoparea urgentă a violenţelor recente şi pentru încurajarea măsurilor care să conducă la creşterea încrederii reciproce. A exprimat deschiderea României de a sprijini, inclusiv în cadrul UE, dar şi în plan bilateral, crearea atmosferei necesare pentru reluarea negocierilor directe de pace„, precizează sursa citată.

De asemenea, el a lansat un apel pentru realizarea reconcilierii inter-palestiniene.

Înainte de întrevederea cu preşedintele Mahmoud Abbas, ministrul Bogdan Aurescu a depus o coroană de flori la mormântul fostului preşedinte palestinian Yasser Arafat.

De asemenea, ministrul Aurescu a avut, la Ramallah, convorbiri cu prim-ministrul palestinian Rahmi Hamdallah şi respectiv cu ministrul palestinian al afacerilor externe, Riad al-Malki, aceasta fiind a doua întâlnire a celor doi miniştri în acest an, după întrevederea din aprilie din marja reuniunii ministeriale a UE cu partenerii sudici, de la Barcelona.

„În timpul întrevederilor au fost trecute în revistă teme vizând relaţiile bilaterale, dar şi aspecte privind evoluţiile regionale. Ambele părţi au confirmat dorinţa comună de a dezvolta atât dialogul politico-diplomatic, cât şi cooperarea economică şi sectorială”, potrivit unui comunicat al MAE.

În cadrul vizitei, cei doi miniştri ai afacerilor externe au semnat Programul de cooperare în domeniile educaţiei, culturii şi în alte domenii conexe între Guvernul României şi Guvernul Palestinei, care a reconfirmat interesul celor două părţi pentru consolidarea cooperării în domeniul academic”, menţionează sursa citată.

Şeful diplomaţiei române şi demnitarii palestinieni au convenit că o nouă sesiune a Comitetului Interguvernamental Româno-Palestinian, prezidată de cei doi miniştri ai afacerilor externe, care va fi organizată la Ramallah în prima parte a anului 2016, va constitui un bun prilej pentru a imprima un nou ritm colaborării bilaterale.

„Prim-ministrul Rahmi Hamdallah şi ministrul afacerilor externe Riad al-Malki au mulţumit României pentru acordarea de asistenţă instituţională, în special pe linia MAE, dar şi în domenii precum medicina de urgenţă sau agricultura, respectiv exploatarea resurselor de apă, în care se vor dezvolta proiecte comune în continuare. În context, şeful diplomaţiei române a subliniat că România oferă anual, începând cu anul 2012, 30 de burse tinerilor palestinieni în domeniile medicină, inginerie şi apărare civilă. A menţionat şi programul de pregătire a diplomaţilor realizat de Institutul Diplomatic Român, de care beneficiază şi diplomaţi palestinieni, respectiv asistenţa în materie de pregătire consulară şi bursele anuale oferite de Academia de Poliţie”, se mai arată în comunicat.

În cadrul întâlnirilor au fost abordate pe larg şi evoluţiile actuale din Orientul Mijlociu, cu accent pe perspectivele Procesului de pace.

Citeşte şi Israelul se revoltă: Aderarea Palestinei la Curtea Penală Internaţională este o decizie POLITICĂ şi CINICĂ

„Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. În actualul context marcat de creşterea violenţelor, şeful diplomaţiei române a pledat pentru măsuri imediate de aplanare a tensiunilor şi de condamnare comună a tuturor actelor teroriste sau de violenţă care subminează stabilitatea şi securitatea regională. De asemenea, a exprimat disponibilitatea şi deschiderea României de sprijini evoluţii pozitive pentru reluarea negocierilor directe, subliniind că abordările unilaterale nu pot conduce la soluţii durabile”, se precizează în comunicatul MAE.

În discuţii a fost abordat, de asemenea, dosarul sirian, mai ales în contextul intervenţiei militare ruse, care complică trecerea spre o soluţie negociată, politică, a crizei siriene”, menţionează sursa citată.

Ministrul de Externe a avut luni şi o întrevedere cu membri ai comunităţii româneşti din Palestina, precizează MAE.

„În cadrul discuţiilor, ministrul afacerilor externe a subliniat disponibilitatea statului român pentru acordarea de sprijin cetăţenilor români care se află în situaţii dificile, inclusiv prin proceduri de evacuare, dacă va fi nevoie. Totodată, au fost discutate aspecte ridicate de cetăţenii români privind procedurile consulare. Ministrul afacerilor externe a menţionat practica de organizare a consulatelor itinerante în zonele în care cetăţenii români întâmpină dificultăţi, care a fost deja lansată în Palestina şi care va fi reluată ori de câte ori este necesar şi dacă cetăţenii români solicită acest lucru”, menţionează MAE.

În context, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa menţinerii identităţii româneşti a tinerilor proveniţi din familii mixte, amintind oferta statului român în domeniul programelor de burse de studii pentru etnicii români.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Afacerea IT cu iz de spionaj: omul care a cumpărat acțiuni de la Nicușor Dan, achitat în dosarul de 40 de milioane de euro
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Mi-ar place vs mi-ar plăcea. Care este forma corectă, de fapt?
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar