BUGET 2014. Bugetul de stat a fost adoptat de comisii. Urmează dezbaterile în plenul reunit

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au adoptat vineri proiectul de lege al bugetului de stat pentru anul 2014, cu amendamente care vizează redistribuiri de sume, dar şi majorări de bugete, sumele suplimentare fiind luate din bugetul de acţiuni generale, gestionat de Ministerul Finanţelor Publice, transmite Agerpres.
Romania TV
29 nov. 2013, 20:41
BUGET 2014. Bugetul de stat a fost adoptat de comisii. Urmează dezbaterile în plenul reunit

Amendamentele aprobate, care a vizează sume suplimentare pentru bugetele unor ordonatori principali de credite, totalizează 59,6 milioane lei, iar bugetul de acţiuni generale al MFP a fost diminuat cu suma echivalentă, a precizat pentru Agerpres secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina.

Ultimele bugete aprobate vineri de comisiile reunite de buget-finanţe au fost cele două bugete gestionate de MFP – bugetul propriu şi bugetul de acţiuni generale.

Potrivit ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, bugetul propriu al MFP creşte în 2014 faţă de 2013, datorită majorării capitolului ,,Alte cheltuieli,, , de la 187 milioane lei la 653 milioane lei, pentru includerea unor fonduri destinate plăţii de despăgubiri.

De asemenea, bugetul Acţiuni generale, gestionat de MFP, este mai mare pe toate cele trei capitole majore. La ,,Alte transferuri,, , sumele cresc în 2014 la 7,6 miliarde lei faţă de 7,3 miliarde lei în 2013 ca urmare a contribuţiilor către UE, la cheltuielile cu dobânzile la datoria publică este o creştere de la 9,6 miliarde lei la 10,1 miliarde lei, influenţată de creşterea stocului datoriei, pe de o parte, dar şi de scăderea costurilor de finanţare, pe de altă parte, iar capitolul de cheltuieli de personal este mai mare datorită includerii unor sume pentru plata despăgubirilor aferente unor hotărâri judecătoreşti.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Ana Bodea vrea un copil cu Valentin Butnaru: „Nu m-a cerut încă, dar îmi doresc!“
Fanatik.ro
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Capital.ro
Este interzis peste tot în România. Legea a fost modificată astăzi, 28 mai
Playtech.ro
Reacţia lui Hagi când Loredana s-a aşezat lângă el! Nu a putut să reziste când a văzut decolteul vedetei. Imaginea momentului
DailyBusiness
Anunțul momentului pentru românii care împrumuturi în LEI la bancă
Adevarul
Indignare mondială după atacul israelian de la Rafah. Premierul cataloghează atacul drept o „greșeală tragică”
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Revoltă în Rusia, în curând. Previziuni grave pentru Putin
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
wowbiz.ro
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Cancan.ro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a anunțat creșteri spectaculoase de la 1 septembrie 2024
Capital.ro
Reguli pentru toți românii. Trebuie să aibă neapărat buletin. Este OBLIGATORIU
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
stirilekanald.ro
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
substantial.ro
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, sărbătorite pe 13 iunie în 2024: Tradiții și simboluri creștine pe care fiecare credincios ar trebui să le respecte
MediaFlux
TRAGEDIE în ROMÂNIA! A fost găsită MOARTĂ
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'