Buicu: Dezideratul de 6% pentru Sănătate poate fi atins printr-o creştere anuală a bugetului cu 0,5%

Suplimentarea anuală a bugetului sistemului sanitar cu 0,5% din PIB ar conduce la alocarea propusă prin campania "Pacient de România - 6% pentru Sănătate", a afirmat, joi, social-democratul Corneliu Buicu, președintele comisiei de specialitate din Camera Deputaților.

22 oct. 2015, 15:24
Buicu: Dezideratul de 6% pentru Sănătate poate fi atins printr-o creştere anuală a bugetului cu 0,5%

„6% este un semnal și un simbol pe care COPAC l-a dat către clasa politică, către populație și profesioniști. Avem nevoie de mai mulți bani pentru Sănătate. Din punct de vedere practic, o creștere predictibilă, an de an, a finanțării sistemului de Sănătate va duce la creșterea sumelor utilizate. Acordarea unui procent anual de 0,5% din PIB suplimentar pentru Sănătate până la atingerea dezideratului poate fi o soluție”, a declarat Corneliu Buicu, la dezbaterea organizată, la Palatul Parlamentului, de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), în parteneriat cu comisiile parlamentare de specialitate.

Citeşte şi Ministerul Sănătăţii nu primeşte bani la rectificarea bugetară. Bănicioiu: Ministerul are fonduri suficiente

El a precizat că va promova un proiect de lege în care să se prevadă, pentru o perioadă determinată, această creștere anuală a bugetului Sănătății cu 0,5%.

COPAC a lansat pe 25 august campania „Pacient pentru România — 6% pentru Sănătate!”, un demers prin care încearcă să atragă din nou atenția autorităților că Sănătatea are nevoie de o finanțare corespunzătoare pentru a acoperi principalele priorități — servicii de calitate, tratament inovativ și salarizarea personalului medical.

Potrivit președintelui COPAC, Radu Gănescu, până în prezent pentru această campanie s-au adunat aproximativ 5.000 de semnături de susținere.

Citeşte şi Medicii de familie, REVOLTAŢI: Prin eliminarea limitei minime de pacienţi vor să DISTRUGĂ medicina de familie