Camera Deputaţilor a cumpărat 25 de maşini de protocol pentru Adunarea NATO. Care sunt firmele care au câştigat licitaţia

Camera Deputatilor a atribuit, marti, contractul de achizitie a 25 de masini de protocol pentru Adunarea Parlamentara a NATO. Firmele castigatoare sunt Automobile Bavaria SRL, Tiriac Auto SRL si Porsche Romania SRL.

RomaniaTV.net
19 iul. 2017, 07:33
Camera Deputaţilor a cumpărat 25 de maşini de protocol pentru Adunarea NATO. Care sunt firmele care au câştigat licitaţia

Camera Deputatilor a precizat ca aceasta achizitie face parte din principalele dotari pe care le are in vedere pentru a asigura buna desfasurare a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunarii Parlamentare a NATO la Bucuresti, asa cum au fost identificate in urma rapoartelor realizate de Secretariatul international al AP NATO, dupa vizita de lucru efectuata in 2016.

Licitatia s-a facut pentru trei loturi de autovehicule, astfel: trei autoturime tip limuzina, pentru protocol, trei autoturisme pentru minimum 10 persoane tip van, monovolum şi 19 autoturisme pentru transportul delegatiilor prezente la eveniment.

Procedura a fost de tip licitatie deschisa, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut.

Camera Deputatilor a precizat, totodata, ca pretul total pentru cele 25 de autoturisme, rezultat in urma negocierilor derulate, este de 3.341.426 lei, respectiv 732.463 euro, mai mic cu 29,5% fata de estimarea initiala, de 4.745.378 lei, respectiv 1 milion de euro.

In urma analizei ofertelor depuse, cele trei autoturisme tip limuzina vor fi livrate de Automobile Bavaria SRL, pretul final fiind de 958.470 lei.

Cele trei autoturisme tip van monovolum vor fi livrate de Tiriac Auto SRL, pretul final fiind de 578.146 lei, in timp ce 19 autoturisme pentru transportul delegatiilor oficiale vor fi livrate de Porsche Romania SRL. Costul acestora, dupa negociere, este de 1.804.810 lei.

Cele 25 de autoturisme vor fi livrate in toamna, inaintea AP NATO.