Cezar Preda, atac la Gabriela Firea: „Doamna Pandele nu poate ieşi niciodată din schema prompterului”

Purtărorul de cuvânt al PNL Bucureşti Cezar Preda a anunţat sâmbătă că orice dezbatere despre proiectele Capitalei va fi onorată de candidatul PNL Cătălin Predoiu, dar că trebuie să fie "un demers serios, nu doar o vorbă aruncată de pe bancheta din spate a unui taxi".

14 mai 2016, 13:32
Cezar Preda, atac la Gabriela Firea: „Doamna Pandele nu poate ieşi niciodată din schema prompterului”

„Ştiu că şi Cătălin Predoiu, şi Ciprian Ciucu se vor duce la orice dezbatere pe proiectele Capitalei. Doar să fie un demers serios, nu doar o vorbă aruncată de pe bancheta din spate a unui taxi (referire la un clip electoral în care Nicușor Dan vorbeşte cu un taximetrist despre Bucureşti-nr.)”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, pe Facebook.

În opinia sa, Nicuşor Dan, candidatul USB care a lansat invitaţia la dezbateri către Cătălin Predoiu şi Gabriela Firea, nu are proiecte.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: Firea şi Predoiu fug de dezbaterile proiectelor pentru Bucureşti în faţa cetăţenilor

„Aşa de pregătit se simte Nicuşor Dan pentru o confruntare pe proiectele pentru Bucureşti? No offence… el nu are proiecte. Iar dna Pandele nu poate ieşi niciodată din schema prompterului. O confruntare între unul care ştie şi are soluţii precum Cătălin Predoiu, altul care s-a încurcat în finanţarea propriei campanii electorale, şi un al treilea care umblă cu Brâul Maicii Domnului propovăduind aducerea Bucureştiului în Voluntari, nu poate oferi Capitalei soluţia de viitor”, a mai spus Cezar Preda.

Candidatul USB la Primăria Generală Nicuşor Dan le-a cerut vineri principalilor contracandiaţi, Gabriela Firea (PSD) şi Cătălin Predoiu (PNL), să participe la dezbateri publice pe tema proiectelor din Bucureşti.